Mario Contra, unul dintre portarii echipei Politehnica, a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Planează suspiciuni şi asupra unui alt jucător, al cărui nume nu a fost dezvăluit. Anunţul în cauză a fost făcut chiar de către club.
Coronavirsul a ajuns şi în fotbalul timişorean şi chiar la echipa cea mai bine plasată, Politehnica. Anunţul a fost făcut chiar pe site-ul clubului, unde se arată că portarul Mario Contra a fost depistat pozitiv, dar mai există încă un jucător care nu se simte bine.
“Echipa noastră a efectuat a doua etapă de testare pentru depistarea noului coronavirus. Din păcate primul jucător dintre cei suspectaţi că ar fi infectat cu SARS-CoV 2 a primit astăzi rezultatul pozitiv. Este vorba despre Mario Contra. Pe această cale îi dorim multă sănătate şi o recuperare rapidă tânărului nostru portar! Reamintim că antrenamentele alb-violeţilor au fost suspendate preventiv încă de miercuri, ca urmare a stării acuzate de către doi componenţi ai Politehnicii. În zilele următoare vor sosi şi rezultatele testării celorlalţi membri ai lotului şi ai staff-ului echipei noastre”, se arată în comunicatul clubului.
Comentarii prin facebook