Accidentul de circulaţie a avut loc în jurul orei 17.00, pe strada Demetriade. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. Două victime au ajuns la spital. Dintre cele cinci persoane implicate în accident, trei victime au primit îngrijiri medicale, iar două au fost transportate la spital. La fața locului…
Patru persoane, din Afganistan şi Bangladesh, prinse la Nădlac de poliţiştii de frontieră, pe când încercau să iasă din ţară
Poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac II au descoperit patru cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh ascunși în interiorul unui automarfar şi care încercau să iasă ilegal din țară. Autovehiculul era condus de un cetăţean bulgar. În data de 4 iulie, în jurul orei 10.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota,…
COVID-19. Verificări la terase și în piețe în Timiș. Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție
Polițiști și jandarmi, împreună cu reprezentanți ai altor instituții de control, au continuat verificările la terase și în piețe, târguri și alte locuri aglomerate din Timiș pentru a verifica cum se respectă măsurile de distanțare și de protecție pe timpul pandemiei de Covid-19. Amenzile nu au lipsit din „meniu”. Oamenii legii au continuat activitățile de…
A crescut rata de promovare la BAC, în Timiș, după soluționarea contestațiilor
Conform Ministerului Educației, rata de promovare la Bacalaureat este de 62,4 la sută în Timiș, după rezolvarea contestațiilor, cu 1,38 la sută mai mare, decât după prima corectare, dar cu 3,7 la sută mai mică decât în 2019. Rata de promovare la Bacalaureat a crescut după soluționarea contestațiilor, în Timiș, cu 1,38 la sută. Dacă…
391 de infectări cu coronavirus şi 19 decese, în ultimele 24 de ore. Zero cazuri în Timiş
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 391 de infectări cu coronavirus, ceea ce reprezintă o mică scăderea faţă de ziua precedentă, când au fost raportate 416 cazuri. De menţionat însă că şi numărul de teste a fost simţitor mai mic. În Timiş, după şapte inferctări în ziua precedentă, în ultimele 24 de ore…
Se închide mare parte din bulevardul Prezan. Primăria a „uitat” să anunţe restricţiile
De luni, troleibuzele nu vor mai circula pe o porţiune din bulevardul Mareşal Constantin Prezan (foasta Lidia). În zonă vor demara lucrările de reabilitare a bulevardului respectiv. Circulaţia în zonă va fi închisă timp 16 luni, cel puţin. Deşi Primăria Timişoara a uitat să anunţe închiderea circulaţiei pe respectivul bulevard, preferând să aştepte ca şeful…
ANM: Disconfort termic în Vest. Cod Portocaliu de averse torențiale în Caraș-Severin
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizarea Cod Portocaliu în Caraș-Severin și o informare meteorologică de disconfort termic pentru Vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizarea Cod Portocaliu, valabilă astăzi, 5 iulie, ora 12.00 până la ora 23:00, de instabilitate atmosferică accentuată Avertizarea meteorologică este valabilă în zona de munte…
Rezultate finale la Bacalaureat, în Timiș. Candidații află astăzi notele după contestații/ Update. Au fost publicate rezultatele
Rezultatele finale la Bacalaureat vor fi afișate astăzi, duminică, 5 iulie. În Timiș, 4.697 candidați au dat examenul, iar aproape 2.000 au depus contestații. Rezultatele finale vor fi afișate aici: http://www.bacalaureat.edu.ro/ 1.882 contestații au fost depuse la Bacalaureat, în Timiș, La proba scrisă de Limba și literatura română au fost depuse 677, la proba obligatorie…
Demarează lucrările de demolare la fosta fabrică Paltim. Complexul imobiliar ridicat în loc, investiţie de 52 de milioane de euro
În aceată lună vor începe lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare din Timişoara. Dezvoltatorul imobiliar Speedwell va începe demolarea vechilor clădiri de pe terenul societăţii Paltim pentru a face loc noului anamblu mixt de birouri şi locuinţe în valoare de 52 de milioane de euro. Fondat de antreprenorii belgieni Jan Demeyere și…
Intrat în cursa pentru preşedinţia CJ Timiş, Titu Bojin îşi doreşte o largă alianţă în jurul său
Fostul preşedinte al CJ Timiş şi PSD Timiş, Titu Bojin, şi-a anunţat oficial candidatura la şefia Consiliului Judeţean. El dezvăluie că a avut discuţii cu liderii mai multor formaţiuni de centru-stânga pentru a coagula o alianţă în jurul candidaturii sale. Rezultatele acestor discuţii nu au fost însă menţionate. Titu Bojin vrea, poate, dar îi mai…
Seri cu film, în Piaţa Libertăţii. Patru proiecţii sunt programate, în două weekend-uri, la Timişoara
Primăria Timişoara invită cinefilii, în Piața Libertății, la două weekend-uri cu filme, în perioada 10-11 iulie și în 7-8 august, de la ora 20:30. Proiecţiile au loc în aer liber, iar doritorii trebuie să se înscrie din timp la eveniment. Spectatorii vor purta mască și vor sta obligatoriu pe scaune, în caz contrar, vizionarea va…
Universitatea Politehnica face patru centre zonale de admitere, la Deva, Drobeta Turnu Severin, Reșița și Târgu Jiu
Universitatea Politehnica Timişoara urmează calea „vecinilor” de la Universitatea de Vest şi aşteaptă viitorii studenţi la mai multe centre regionale din zona de vest, pentru a se înscrie în noul an de facultate. De asemenea, sunt zece centre constituite şi la nivel de facultăţi ale UPT. Înscrierea candidaților pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara începe…
Se redeschid restaurantele pe data de 9 iulie
Restaurantele vor fi redeschise în data de 9 iulie, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale. Decizia a fost luată joi, la o întâlnire a reprezentanţilor Guvernului cu cei ai industriei HORECA. La o întâlnire pe care au avut-o joi, reprezentanţii Guvernului şi cei ai industriei HORECA au stabilit constituirea unui grup de lucru care va…
Soț și soție din Germania rătăciți în Cheile Carașului
Un bărbat și o femeie s-au rătăcit în Parcul Național Cheile Carașului. Cei doi sunt soț și soție, din Germania, iar salvamontiștii i-au localizat și au plecat în căutarea lor pentru a-i salva.Cei doi s-au rătăcit în Parcul Național Semenic Cheile Carașului. Bărbatul și femeia de naționalitate germană, soț și soție, au plecat din localitatea…
Cod Portocaliu de inundații în Timiș
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod portocaliu de inundaţii până duminică .Timișul este printre județele vizate. Sunt vizate râuri din 27 de județe. „A fost instituit Cod portocaliu, de sâmbătă ora 12:00 până duminică ora 12:00 pe râuri din Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Mureş, Harghita, Alba,…
SARS-Cov2: efective mărite de polițiști, jandarmi și inspectori verifică respectarea măsurilor de protecție în Timiș. Au dat deja amenzi
Polițiști și reprezentanți ai altor instituții au verificat centrele comerciale, localurile și alte zone aglomerate din Timiș, pentru a preveni infecția cu SARS-Cov2, mai ales că numărul cazurilor crește pe zi ce trece. Au fost date amenzi pentru nerespectarea distanțării fizice în baruri și pentru alte nereguli. Sunt efective mărite aflate pe teren., care verifică…
Încă doi jucători au hotărât să rămână în alb și violet
Politehnica Timişoara a ajuns la un nou acord cu experimentatul mijlocaş Alexandru Munteanu şi şi-a asigurat de asemenea, pe termen lung, serviciile tânărului Vlad Bâte.Alexandru Munteanu e un fotbalist cu 204 apariţii şi 17 goluri marcate pe prima scenă a fotbalului românesc. El are de asemenea patru meciuri jucate în preliminariile Europa League pentru Gaz…
Ghiliotina a intrat din nou în acţiune, la miezul nopţii/FOTO
Primăria Timişoara continuă acţiunea de eliminare a cablurilor aeriene de pe stâlpii din zona centrală a oraşului. Fix la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, mai mulţi oameni şi o autospecială cu nacelă au debarasat cablurile din Piaţa Sfântu Gheorghe, aceasta cu primarul urmîrind intervenţia de pe o terasă din apropiere. Nu ştim dacă locuitorii…
7 cazuri noi de Covid-19 în Timiș. Peste 400 de persoane infectate în România, în 24 de ore. 23 de oameni au murit
Timișul ajunge la o cifră de îmbolnăviri cu Covid în cursul a 24 de ore pe care nu a mai atins-o de mult timp. În cel mai vestic județ al țării au apărut șapte cazuri noi, de la o zi la alta. România nu a scăzut sub pragul de 400 de cazuri zilnice nici astăzi.…
Cod Portocaliu și Cod Galben în Banat: averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică Cod Portocaliu pentru județele Caraș-Severin și Hunedoara, dar și o avertizare Cod Galben pentru județele Timiș și Arad. Avertizarea Cod Portocaliu este valabilă între 4 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 04:00. Va fi instabilitate atmosferică accentuată, local, în zona de munte a județului Caraș-Severin…