Al doilea primar al PSD ca importanţă, după Gabriela Firea, Robert Negoiţă anunţă că nu mai candidează pentru social-democraţi la alegerile locale. Edilul Sectorului III al Capitalei a fost anunţat chiar ieri de Marcel Ciolacu în echipa sa pentru alegerile din partid. Lovitură puternică încasată astăzi de PSD şi Gabriela Firea. Primarul Sectorului III, Robert…
Contract semnat pentru noua maternitate de lângă Casa Austria. În doi ani se va finaliza construcția
Pe amplasamentul de lângă Casa Austria, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noii mtaernități a Spitalului Județean Timișoara. Maternitatea ar trebuie să fie gata la finalul anului 2022. „Semnăm contractul efectiv pentru ceea ce înseamnă proiectare plus execuție, un contract de 38.850.000 lei, aproximativ, fără TVA și cu…
A fost început (şi) oficial şantierul de pe strada Mareşal Constantin Prezan/Foto
Strada Mareşal Constantin Prezan din Timişoara a intrat în sfârşit în reabilitare, fiind închisă circulaţiei de acum şi mult timp înainte. Pentru doi kilometri de drum se va lucra timp de 16 luni, cât este durata contractului în urma căruia drumul se va exitinde la patru benzi, se vor reface trotuarele şi pistele de biciclete.…
Descoperire importantă arheologică în cartierul Freidorf. Două cranii de gepizi, deformate artificial, scoase la suprafaţă de specialişti
Cercetările arheologice efectuate în sit-ul arheologic din Freidorf din Timişoara le-au adus specialiştilor arheologi descoperiri importante. Dar ceea ce a atras şi mai mult atenţia este scoaterea la suprafaţă a două cranii deformate artifical. Această practică, de deformare craniană artificială, este un obicei dificil de înțeles în contextul social actual, dar care a fost practicat…
Patru infectări cu coronavirus şi un deces în Timiş, în ultimele 24 de ore! 18 decese şi 250 de îmbolnăviri, la nivel naţional
O persoană a murit în Timiş, din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore, iar altele patru s-au infectat cu COVID-19. La nivel naţional, numărul infectărilor a scăzut, faţă de zilele precedente, dar şi numărul de teste a fost foarte mic. Respectiv, au fost raportate 250 de infectări la 4.600 de teste efectuate. Până astăzi,…
Avans semnificativ pentru lucrările de reabilitare a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român
Lucrările de reabilitare a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român avansează. Au fost finalizate noi porţiuni ale lucrării, iar albia râului, din acea zonă, a fost curăţată. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a anunţat că în cursul lunii iunie, prin proiectul de reabilitare a barajului stăvilar de la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, au…
Liderii USR au plecat la discuţii pe teren cu timişenii. La Giroc sunt multe probleme nerezolvate
Preşedintele USR Timiş, Cristian Moş, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, alături de mai mulţi colegi candidaţi la CJT, au fost duminică în judeţ, pentru a discuta cu cetăţenii care le pot da voturile. Din discuţiile avute, Cristian Moş a aflat că oamenii îşi doresc o schimbare. Cristian Moş a dialogat cu cetăţenii,…
Cătălin Drulă desfiinţează promisiunile ministrului Transporturilor pentru infrastructura din Timiş. Robu, numit încurcă-lume al infrastructurii
Disputa de la distanţă între actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, şi deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, pe tema proiectelor de infrastructură din judeţ se înteţeşte. Cel din urmă contestă afirmaţiile ministrului liberal şi arată că proiectele pentru lotul cu tuneluri de pe autostrada Lugoj – Deva, respectiv drumul de legătură Timişoara – A1,…
Emil Nestor câștigă și la Reșița și reușește dubla la viteză în coastă
Două zile pline de adrenalină pe cel mai greu circuit de viteză în coastă din țară. Două zile de competiție adevărată, cu răsturnări de situație, dar și cu adevărați profesioniști ai volanului puși în situații dificile și în luptă continuă cu timpul. Două zile de concurs în peisaje superbe. Așa s-a desfășurat, pe scurt, Cupa…
ANUNȚ DE INTENȚIE
Compania Locală de Termoficare COLTERM SA Timișoara intenționează să închirieze spații comerciale în Timișoara, Piața Romanilor. Informații suplimentare se pot obține la Compartiment Patrimoniu, dna Larisa Brănescu, tel.0727.929.491.
BAC „reușit” pentru încă 65 de candidați din Timiș, după contestații
Contestațiile au adus promovarea Bacalaureatului pentru încă 65 de candidați din Timiș, după ce lucrările lor au fost recorectate. După contestații, în Timiș, alți 65 de candidați au luat examenul. În cel mai vestic județ al țării a crescut procentul de promovare cu 1,38 la sută, în urma rezolvării contestațiilor, acesta ajungând la 62,40 la…
Oficialii de la Transporturi au elucidat misterul licitaţiei drumului de legătură cu autostrada A1: ANAP a întârziat documentaţia
Acuzată că întârzie nepermis licitaţia pentru stabilirea unui constructor al noului drum de legătură dintre Timişoara şi autostrada A1, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii din România ripostează şi spune că nu compania e de vină, ci că documentaţia a fost blocată de autorităţile din domeniul licitaţiei. Dar, operaţiunea merge înainte şi se finalizează la…
Se organizează cursuri gratuite pentru lucrători în comerţ
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează înscrierile pentru cursul de calificare (nivel 2) pentru postul de Lucrător în comerț. Acesta are loc în cadrul Proiectului “Vestul Calificat”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman. Pregătirea are 360 ore, din care 120 ore teorie și 240 ore practică). Cursurile se adresează angajaților cu contract individual…
Optimistul mesaj al doctorului Virgil Musta
Într-o perioadă în care numărul de infectări cu coronavirus creşte alarmant, şi nu doar în România (vedeţi ce se întâmplă în Statele Unite!), am văzut şi un mesaj, pe care, personal, îl văd ca dătător de speranţă. Unul venit de la o personalitate medicală incontestabilă, iar nu de la un politruc care se pricepe la…
Donați sânge, la Timișoara. „Avem nevoie de donatori”
Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara au transmis că au nevoie de sânge. Haideți să donați la centrul situat lângă Spitalul Județean Timișoara! „Avem nevoie de donatori A, B, AB, 0. Vă rugăm să veniți la donare‼! Există bolnavi care au nevoie de sânge indiferent de contextul epidemiologic în care ne aflăm!”, au transmis…
Se spală reţelele la Vucova şi Chevereşu Mare
Aquatim desfășoară operațiuni de spălare și igienizare a rețelei de distribuție, în localitatea Vucova. Va fi afectată alimentarea cu apă rece. Acestea au loc luni, 6 iulie și marti, 7 iulie, spălare rețea, între orele 08:00-15:00. Se va înregistra lipsă de presiune. La reluarea alimentării cu apă în regim normal, apa de la robinet va…
Marcel Ciolacu şi-a prezentat echipa pentru congres. Sorin Grindeanu e pe listă
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, şi-a prezentat echipa cu care intenţionează să se prezinte la Congresul extraordinar al PSD din această vară. Printre cei nominalizaţi de el se regăseşte şi Sorin Grindeanu. În ultimele sale declaraţii, fostul premier s-a arătat tot mai reticent privind o întoarcere în partid în perioada imediat următoare. “Gabriela Firea,…
PSD Timiş deplânge schimbarea şefului Poliţiei judeţene: PNL-iştii vor protecţie pentru a putea fura în siguranţă
PSD-iştii locali afirmă că schimbarea şefului IPJ Timiş s-a făcut pentru protecţia liberalilor care sunt certaţi cu legea. Potrivit social-democraţilor, noul şef al Poliţiei judeţene, Dan Stoicănescu, oferă siguranţă liberalilor care au început să fure tot ce apucă. Printr-un comunicat de presă, cei din PSD Timiş îi acuză pe liberalii locali pentru schimbările făcute la…