Arhiva pentru luna: august 2020

Centura de Sud

Demarează operaţiunea de despăgubire a celor care au avut terenuri expropriate pe traseul centurii sud Timişoara

Demarează operaţiunea de despăgubire a celor care au avut terenuri expropriate pe traseul centurii sud Timişoara

Persoanele care deţin terenuri care se află pe coridorul de expropriere al centurii sud de ocolire a Timişoarei sunt aşteptaţi la comisiile care le vor acorda sumele datorate pentru preluarea acelor suprafeţe. Au fost stabilite datele la care acestea se vor întruni, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara îi anunță

Cod Galben în Timiș și Caraș-Severin: intensificări ale vântului de până la 70-80 kilometri pe oră, în unele zone

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare nowcasting Cod Galben pentru județele Timiș și Caraș-Severin. Astăzi, până la ora 12, în județele Timiș și Caraș-Severin vor fi intensificări ale vântului care vor atinge în unele zone și 80 de kilometri pe oră. „Se vor semnala intensificări locale ale vântului care vor atinge la

Etichete:
Editorial de Eugen Sasu

Nici PSD-ul nu mai e ce-a fost. Cu cine votează conspiraționiștii în Timișoara?

Succesul în alegeri nu trebuie să fie musai obținerea unei funcții în administrația locală, ci după principiul olimpismului e important să participi și să nu te faci de râs. PSD Timiș se făcea de râs să fi mers cu Adrian Orza candidat de primar al Timișoarei. Nu că deja bătrânul domnișor Orza ar fi o

16 pacienti cu SARS-Cov2 au fost externați, după ce s-au vindecat, de la Spitalul Militar de campanie din Timișoara, amplasat pe Stadionul CFR

De la Spitalul Militar de campanie din Timișoara, amplasat pe Stadionul CFR din Timișoara au fost deja externați 16 pacienți cu SARS-Cov2, care s-au vindecat. Spitalul și-a început activitatea în 22 iulie. Spitalul militar de campanie ridicat pe stadionul CFR din Timișoara are capacitatea de 50 de pacienți, iar în secția de Terapie Intensivă sunt

Calvin Klein Jeans a inaugurat primul magazin din vestul țării, în Iulius Town

Portofoliul mărcilor prezente la Iulius Town a fost completat cu un nou brand de renume internațional. Recent, Calvin Klein Jeans a inaugurat aici primul magazin din vestul țării. Noua locație îi întâmpină pe timișoreni cu cele mai sofisticate colecții și cuprinde o gamă completă de articole vestimentare și accesorii. Calvin Klein Jeans ocupă o suprafață

pasajul solventul

Pasajul Solventul a atras o singură ofertă la licitaţia de pe SEAP: o asociere de zece firme condusă de o societate italiană

Marile proiecte ale Primăriei Timişoara nu reuşesc să atragă prea multe oferte. Dacă de curând a fost anunţată unica ofertă pentru Calea Bogdăneştilor, acum tot o singură ofertă a fost depusă, de o asociere de firme, pentru realizarea Pasajului Solventul. Proiectul care va duce la realizarea unei noi legături, absolut necesare între cele două părţi

dsp timis

DSP Timiş: Evoluția infectărilor plasează județul Timiș între primele zece județe ca număr de noi cazuri de coronavirus

Timișul a ajuns să fie între primele județe cu cel mai mare număr de infectări zilnice cu SARS-Cov2, transmit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș. Cei de la DSP Timiș menționează că evoluția infectărilor plasează cel mai vestic județ al țării în primele județe la nivel național, ca număr de cazuri zilnice. Numai în

pescari

Ce au „prins” 14 pescari în Timiș? Amenzi în valoare totală de peste 4.000 de lei, de la jandarmi

14 pescari din Timiș se pot „lăuda”cu o pradă „mare”, fără să se mai teamă că nu-i cred colegii. Au prins amenzi de la jandarmi în valoare totală de peste 4.000 de lei. Alți opt colegi au scăpat doar cu avertisment. În total, 22 de persoane au fost sancționate în acest sfârșit de săptămână (opt

coronavirus

Peste 25.000 de flacoane din medicamentul pentru pacienții cu coronavirus aflați în stare gravă vor fi trimise în România

25 157 flacoane Veklury (Remdesivir) vor ajunge, în trei tranșe, în România. Medicamentul este folosit pentru tratarea pacienților cu SARS-Cov2 aflați în stare gravă. Remdesivir este medicamentul care s-a folosit în lume pentru tratarea infecţiei cu SARS, iar acum s-a dovedit că este eficient și în cazul Covid-19. Flacoanele de Remdesivir care vor ajunge în

Marius Craina, Adrian Pau

Jurnal de campanie (1) Deranj mare în Pro România pe motiv de Marius Craina. Voichiţa Lăzureanu pune gaz pe foc

Mai puţin de două luni ne mai despart de alegerile locale din 27 septembrie. Mă rog, dacă vor fi organizate în acea zi, fiindcă sunt multe voci care le-ar amâna chiar până la calendele greceşti. Sau, dacă vreţi, Paştele cailor. În judeţul Timiş însă toate partidele se pregătesc ca şi cum alegerile ar avea loc

Alfred Simonis

Alfred Simonis face un apel către Pro România: O susținere a candidaților PSD ar genera mai multe șanse pentru toată lumea (P)

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a făcut un apel către reprezentanţii Pro România, prin care le solicită să voteze candidaţii PSD la Primăria Timişoara şi preşedinţia Consiliului Judeţean, Voichiţa Lăzureanu şi, respectiv Călin Dobra. Apel către Pro-România Dragi reprezentanți, membri și candidați, vă transmitem acest apel ca mesaj de unitate și de responsabilitate politică. Avem

maria grapini

Ce surpriză! Partidul Mariei Grapini îl susţine pe “prefectul Călin Dobra” la preşedinţia CJ Timiş

Filiala Timiş a Partidul Puterii Umaniste social-liberal (PPU-sl) a decis să-i suţină la alegerile locale pe candidaţii PSD la preşedinţia CJ Timiş şi Primăria Timişoara, Călin Dobra şi, respectiv Voichiţa Lăzureanu. Într-un comunicat de presă al acestei formaţiuni, lui Călin Dobra i se atribuie funcţia de prefect. Printr-un comunicat de presă, organizaţia Timiş a partidului

primaria timișoara

Şedinţă festivă de Ziua Timişoarei la Consiliul Local, ţinută „în familie”, fără acces din partea poporului

Conducerea administrativă a Primăriei Timişoara a reuşit să organizeze, luni, 3 august, o şedinţă festivă, dedicată Zilei Timişoarei, la care singurii care au ştiut ce se întâmplă au fost doar aleşii locali şi câţiva membri ai departamentului tehnic. Convocată iniţial prin intermediul unei videoconferințe, şedinţa s-a transformat în una „pe viu”,consilierii locali fiind convocaţi, pe

Timiș: 11 amenzi, în 24 de ore, pentru cei care nu respectă normele de protecție antiCovid

Polițiștii și jandarmii din Timiș au fost, din nou în controale antiCovid, pentru a vedea dacă se respectă măsurile de distanțare în timpul pandemiei de coronavirus.În 2 august, oamenii legii au verificat 302 societăți comerciale din Timiș. În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat 11 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform

bilant coronavirus

Sub o mie de cazuri de infectări cu coronavirus, la nivel naţional, în ultimele 24 de ore. 34 de îmbolnăviri în Timiş

După mai multe săptămâni în care numărul zilnic de îmbolnăviri cu COVID-19 a fost de peste o mie, în ultimele 24 de ore au fost raportate doar 823 de cazuri. Şi numărul de teste efectuate a fost însă mult mai mic: 8.045. În schimb, numărul de infectări în judeţul Timiş a fost relativ mare (34),

USR PLUS a lansat şi ultimul candidat la funcţia de primar din Timiş. Horia Bugarin vrea postul, la Dumbrăviţa

Alianţa USR PLUS a finalizat luni etapa anunţării numelor cu care va candida la funcţia de primar în Timiş. Încheierea acestei etape are loc la Dumbrăviţa, comuna periurbană a Timişoarei, şi aceasta pentru că aici alianţa a obţinut rezultate excelente la precedentele alegeri. Horia Bugarin va încerca să câştige locul de primar în una dintre

Constatarea primarului Timişoarei: Ceasul nostru floral e mai frumos decât cel din Dubai

Timişoara beneficiază de un ceas floral de ani buni de zile, un obiectiv destul de apreciat de cetăţenii oraşului, dar şi de vizitatori. Deşi nu mai arată ora corectă de ani de zile, iar partea din spate e una „mirositoare”, construcţia e atât de apreciată de primarul Nicolae Robu, încât acesta consideră că al nostru

La Drumul Boilor primarul Robu anunţă progresul momentului: „Se lucrează ceea ce se poate”

Unul dintre cele mai dragi proiecte ale primarului Nicolae Robu se prelungeşte mai mult decât se aştepta oricine. Drumul Boilor, alternativa creată de Primăria Timişoara la drumul judeţean dintre oraş şi Moşniţa Nouă e în continuare în stadiul de „se lucrează ceea ce se poate”, aşa cum spunea chiar Robu. Ceea ce putea fi o

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.