Partidul Social Democrat anunţă o nouă reformă structurală în interiorul său. Aşa cum a promis de fiecare dată când pierdea câte un ciclu de alegeri şi se apropiau altele. De fiecare dată se vorbea de reforme profunde şi schimbarea totală la faţă, dar şi în interior. Înaintea congresului partidului o promite şi Marcel Ciolacu, acesta vorbind de „Reconstrucția PSD – o viziune politică de stânga, pentru un partid european”. Acum reforma va fi pe bune, mai promite viitorul preşedinte al PSD.
Printre altele, proiectul prevede abandonarea unor subiecte abordate de PSD în trecut, precum justiția penală, urmând să-şi concentreze discursul și acțiunea politică pentru promovarea principiului de justiție socială. PSD-ul mai promite renunţarea la “cumetriile politice” în momentul promăvării oamenilor în funcţii. “Se va interzice promovarea în funcții publice politice a unor persoane care se află în relație de rudenie de gradul 1 sau 2 cu cei care au putere de decizie în privința acelei funcții”, se arată în proiect. Dar adevărata reformă structurală este repoziţionarea ideologică a PSD de la percepţia că este “partidul pensionarilor” şi al categoriilor defavorizate. Mai exact, PSD vrea să devină partidul clasei de mijloc, precum un autentic partid social-democrat european.
La nivel declarativ, toate acestea sunt admirabile, sunt sublime am putea spune, precum industria românească din timpul lui Caragiale. Adevărul este că, la un moment dat, PSD va fi obligat să se schimbe structural, dacă nu vrea să dispară. Iar pe termen lung acest lucru se poate întâmpla. În primul rând fiindcă electoratul său de bază dispare biologic. O spun toate studiile sociologice, inclusiv cele făcute de PSD-işti. La fel îi dispare electoratul odată cu creşterea gradului de instruire şi şcolarizare al românilor. Nu în ultimul rând, îi va dispărea odată cu dispariţia sărăciei cronice.
De aceea schimbarea trebuie să fie chiar profundă. Şi trebuie pornită de la conştientizarea faptului că PSD nu are nimic în comun cu stânga modernă. PSD este în esenţă un partid populist, mega-conservator şi cu accente de talibanism creştin-ortodox. Este exact invers ceea ce înseamnă stânga modernă. Faptul că a susţinut asistaţii social şi pensionarii, nu înseamnă că ar fi de stânga. A fost o metodă populistă, cu riscul de-a afecta profund finanţele ţării, de a ţine captive electoral unele categorii sociale.
Evident, de la vorbe la fapte e o cale lungă. Şi, aşa cum am spus, PSD-ul a promis de multe ori autoreformarea. Aici contează şi oamenii. Dar un social-democrat autentic, precum Mircea Geoană, a vrut, de exemplu, să reformeze partidul cu… Marian Vanghele. O bătaie de joc.
Şi acum, PSD-ul, ca să convingă că vrea să se reformeze, trebuie să renunţe la mai mulţi oameni aflaţi în prim plan. Şi mă încumet să fac o scurtă listă. E imposibil să faci PSD-ul partid european cu Olguţa Vasilescu şi Codrin Ştefănescu, specimene scăpate din grota naţional-socialistă a lui Vadim Tudor. E drept, al doilea s-a cam autoizolat singur. Nu poţi să faci “justiţie socială” cu apărători ai infractorilor precum Florin Iordache, Şerban Nicolae, Nicolicea etc. Ce reprezentant al social-deocraţiei moderne este un individ turbulent precum “Mitralieră”, care se oferea să-i împuşte pe protestarii din Piaţa Victoriei? Individul are un comportament de beţivul şi totodată smardoiul satului.
Nu în ultimul rând, chiar dacă e cel mai votat PSD-ist, în ce loc se intersectează stânga modernă cu ţoapa pupătoare de moaşte Gabriela Firea? Pentru Dumnezeu, dar ce legătură este între stânga europeană, tolerantă şi integratoare, cu discursul delirant, habotnic, homofob şi de excludere? Când astfel de exemplare vor dispărea din PSD, abia atunci ai putea crede că începe reforma în partid. Până atunci, tot vorbe goale! Reforma va rămâne sublimă, chiar admirabilă, dar va lipsi cu desăvârşire.
Comentarii prin facebook