Prim test disputat in serbia de baschetbaliştii de la SCM

Eşec în primul amical, dar important e că echipa a revenit sub panou. SCM Timişoara – U-BT Cluj-Napoca, scor 50-75, la pauza mare 31-39, în partida disputată aseară la Novi Becej, prima din presezon şi totodată prima după o pauză de mai bine de jumătate de an.

„A fost un test ca o mană cerească pentru noi, având în vedere că după şase luni şi jumătate am avut posibilitatea să jucăm baschet din nou. A fost un meci cu două reprize diametral opuse. În prima a fost destul de bine, sfertul al treilea a fost unul foarte slab, iar sfertul al patrulea echilibrat. Pentru asemenea situaţii există meciurile de verificare. Avem de muncit la foarte multe aspecte din joc. În această perioadă întotdeauna un lucru este cert, toţi arată mai bine la antrenament decât la meci. Doresc mult succes echipei din Cluj, îi doresc să se califice în grupele principale din Champions League. Mă bucur că am putut să ajutăm jucând acest meci, care nu a venit la un moment foarte prielnic pentru noi, dar, repet, mă bucur pentru faptul că am avut un meci amical, deoarece pe teritoriul României nu putem juca”, a declarat antrenorul-manager Dragan Petricevic.

Astăzi SCM Timişoara joacă din nou, tot în Serbia, cu KK Vrsac, pe terenul acestei echipe.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Operatorul Stației de transfer Timișoara răspunde acuzațiilor de refuz al colectării deșeurilor

Amenințată cu rezilierea contractului pentru operarea Stației de transfer Timișoara și a centrelor de colectare a deșeurilor de la Deta, Jimbolia și Făget începând cu 3 decembrie, societatea vizată spune că nu poate presta acest serviciu în lipsa unor contracte care să reglementeze operațiunile. Consiliul Județean Timiș a anunțat că într-o ședință de plen extraordinară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Operatorul Stației de transfer Timișoara răspunde acuzațiilor de refuz al colectării deșeurilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se adânceşte falia între trupele suveraniste. Călin Georgescu anunţă că nu o susţine pe Anca Alexandrescu pentru Primăria Capitalei

Fostul candidat pro-rus la preşedinţia României, Călin Georgescu, a anunțat marți că se “disociază total” de “orice candidat” la scaunul de primar al Bucureştiului la alegerile din 7 decembrie. Declaraţia liderului extremist vine după ce, pe 1 decembrie la Alba Iulia, s-a observat o falie mare între bandele suveraniste, Călin Georgescu şi George Simion ignorându-se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se adânceşte falia între trupele suveraniste. Călin Georgescu anunţă că nu o susţine pe Anca Alexandrescu pentru Primăria Capitalei
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Sportivele de la CSM Timișoara s-au remarcat la Naționalele de lupte

Reșița, frumosul municipiu din Banatul Montan a organizat cu succes o nouă ediție a Campionatelor Naționale de lupte, la care au participat sute de sportivi din țară. Printre ei și elevele lui Mark Sorin de la CSM Timișoara. Clubul de pe Bega s-a remarcat cu rezultate bune, care vin să demonstreze că Timișoara este pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivele de la CSM Timișoara s-au remarcat la Naționalele de lupte
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

În ciuda vremii umede, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție specială stratificației terenului. În acest sens, geologul de pe șantier monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul candidat pro-rus la preşedinţia României, Călin Georgescu, a anunțat marți că se “disociază total” de “orice candidat” la scaunul de primar al Bucureştiului la alegerile din 7 decembrie. Declaraţia liderului extremist vine după ce, pe 1 decembrie la Alba Iulia, s-a observat o falie mare între bandele suveraniste, Călin Georgescu şi George Simion ignorându-se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se adânceşte falia între trupele suveraniste. Călin Georgescu anunţă că nu o susţine pe Anca Alexandrescu pentru Primăria Capitalei
Noile autobuze electrice ale Timișoarei au acum la dispoziție stații de încărcare moderne, situate sub o platformă care să le protejeze. La garajul STPT din zona Dâmbovița a fost in sfârșit finalizată investiția realizată in acest scop. La aproape trei ani de la demararea licitației, aceasta este acum gata. Acolo au fost amplasate 48 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autobuzele electrice ale Timișoarei au acum o platformă acoperită unde pot fi alimentate cu energie
Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara își unesc eforturile și invită comunitatea academică și publicul larg la Socio Claus. Pentru al optulea an consecutiv, în perioada 8-12 decembrie are loc campania care promovează incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea mai nouă ediție a Socio Claus e pregătită de start
Câteva mii de persoane au participat, la orele prânzului, la ceremonia desfășurată în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara, dedicată zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. De această dată a fost doar o defilare a cadrelor militare, a forțelor de ordine și ISU, plus câteva grupuri folclorice, dar fără tehnică militară sau mijloace de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Națională a României a fost sărbătorită în centrul Timișoarei
Amenințată cu rezilierea contractului pentru operarea Stației de transfer Timișoara și a centrelor de colectare a deșeurilor de la Deta, Jimbolia și Făget începând cu 3 decembrie, societatea vizată spune că nu poate presta acest serviciu în lipsa unor contracte care să reglementeze operațiunile. Consiliul Județean Timiș a anunțat că într-o ședință de plen extraordinară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Operatorul Stației de transfer Timișoara răspunde acuzațiilor de refuz al colectării deșeurilor
Într-un mesaj tranmsis de 1 decembrie preşedintele CJ Timiuş, Alfred Simonis, afirmă că Ziua Naţională nu trebuie să însemne doar ceremonii, fiindcă România “nu se construiește din vorbe mari”.  Simonis afirmă că adevăratul patriotism înseamnă munca de zi cu zi.  Mai presus de toate, Ziua Naţională ar trebui să ne ramintească obligaţia de-a transforma viaţa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis de 1 decembrie: “De prea multe ori confundăm patriotismul doar cu festivitățile de Ziua Națională”
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.