Dintre cei şapte jucători depistaţi pozitiv cu Covid-19 săptămâna trecută şi retestaţi conform noului protocol medical, la şapte zile distanţă, cinci au primit tot rezultate pozitive. Ceilalţi doi au primit rezultate negative şi prin urmare îşi pot relua programul normal.
„Ieri vă informam că 21 de persoane dintre cele care au avut săptămâna trecută rezultate negative au fost retestate şi încă trei jucători au avut rezultate pozitive. Restul membrilor lotului şi ai staff-ului au avut rezultate negative şi şi-au reluat activitatea după ce au stat la rândul lor în carantină până luni. Astfel, în total opt componenţi îşi continuă perioada de izolare (cei depistaţi pozitiv)”, se arată într-un comunicat remis miercuri seară de clubul alb-violet.
Deocamdată nu s-a luat o decizie în privinţa amânării sau nu a partidei de sâmbătă, din deplasare, cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu.
Jocul ar trebui să se dispute sâmbătă, în cadrul etapei a 8-a din liga secundă de fotbal.
La Poli, doar doi jucători au scăpat de coronavirus. Meciul cu Viitorul Pandurii, sub semnul întrebării

Comentarii prin facebook