Primăria Timișoara dă Pădurea Verde celor de la Romsilva, să o administreze profesionist

padurea verde

padurea verde

După ce a reușit trecerea Pădurii Verzi la Primăria Timișoara, conducerea instituției și-a dat, probabil, seama că nu va putea să se ocupe de managementul unei suprafețe atât de mari de pădure. Era greu de crezut că, de exemplu, cei de la societatea municipalității, Horticultura, s-ar putea ocupa de așa ceva.

Ca atare, PMT a decis să încredințeze administrarea înapoi către cei de la care a fost primit perimetrul, adică Romsilva.

”Proiectul de hotărâre propune aprobarea preluării pe bază de protocol a suprafeței de 5.198.412 mp de fond forestier grupa I funcțională și încheierea unui contract de administrare cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Timiș- Ocolul Silvic Timișoara, contracte întocmite în conformitate cu legislaţia în vigoare. Urmare a celor expuse mai sus, considerăm necesară şi oportună aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea preluării pe bază de protocol a suprafeței de 5.198.142 mp de fond forestier grupa I funcțională, vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa 1.4.a. – păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc) și încheierea unui contract de administrare cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva –Direcția Silvică Timiș-Ocolul Silvic Timișoara”, se arată în Hotărârea de Consiliu Local, aprobată de consilierii locali pe ultima sută de metri a mandatului lor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Kroko a spus: (octombrie 17th, 2020 at 14:38 )

Deja un obiectiv s a rezolvat! A fost deja pasat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului

Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu

Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane

Economic vezi arhiva Economic

Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Principala companie de distribuție a gazelor naturale din Timiș a anunțat că în acest an va investi 19 milioane de lei în sistemul de distribuție a gazelor naturale din judeţ. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea a 30 km din rețelele de distribuție a gazelor naturale din Timiș. Aproximativ 7,5 milioane lei (cca. 1,5 milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane
Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, în prezent aflat în executarea pedepsei cu închisoarea într-o altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lover-boy-ul de după gratii! Infractor versat și bătăuș, pușcăriașul nu va simți prea curând aerul libertății
Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
În perioada 1–3 mai 2026, biletul la filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, care rulează la Cinema City, îți aduce oferte la Douglas, Cupio, My Geisha, Gerovital, Kaelisse, Kiehl’s, Marionnaud, NYX, Xpert Beauty și Yves Rocher, dar și un meniu mediu popcorn. Una dintre cele mai așteptate pelicule ale anului va rula în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului se vede la Iulius Town. „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” rulează la Cinema City
Miercuri, 29 aprilie 2026, în jurul orei 13:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat, la o stână în extravilanul localității Sânmihaiu German, prezentând posibile urme de mușcături de animale (cel mai probabil câini), la nivelul corpului. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moarte învăluită în mister în Timiș. Bărbăt găsit decedat cu multiple mușcături de câine
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.