Timișoara pierde meciul cu Sibiul, dar merge mai departe în Cupa României

Sibiu - Timisoara

Sibiu - Timisoara

SCM Timișoara a întâlnit Sibiul în ultimul meci al Grupei C din Cupa României, grupă organizată chiar în Sala Transilvania din Sibiu. Gazdele erau disperate după victorie, după ce au pierdut partida cu Voluntariul, în timp ce Timișoara stătea mai bine în clasament, ea câștigând ambele jocuri disputate, cu Voluntari și Tg. Jiu.

Violeții au condus ostilitățile în primul sfert, având avnataj și de 7 puncte, au avut +5 după 10 minute și au rămas în față până în ultimele 3 minute ale primei părți, 33-30. Sibiul a întors apoi scorul chiar înaintea pauzei, 39-35 și a avut apoi un sfert 3 incredibil în care practic a câștigat partida (26-6).

Elevii lui Dragan Petricevic au mai redus din diferență pe final, dar nu au avut puterea să pună sub semnul întrebării victoria echipei ardelene.

Sibiul s-a impus la 17 puncte, 85-68, și merge în sferturile competiției alături de Voluntari. Timișoara încheie turneul pe locul 3, dar cum două formații de pe locurile 3 din cele 3 grupe merg și ele mai departe, și trupa violetă va fi prezentă în Turneul Final 8 al competiției.

Isaiah Philmore și Jackson au fost cei mai buni marcatori pentru gazde, cu câte 15 puncte fiecare, dar Jayce Johnson a înregistrat un double-double cu 13 puncte și 14 recuperări. Christian Lutete a înscris 11 puncte iar Marquis Addison 11. De la oaspeți, Milos Komatina fost cel mai bun marcator cu 12 puncte și 4 pase decisive. Gajic, Dragoste și Lazăr au înscris fiecare câte 10 puncte.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)

La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri

Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)
Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit
ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.