Un seismograf vechi de aproape 80 de ani, considerat nefuncțional, a fost reactivat de cutremurul din Croația, la Timișoara

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmite că un seismograf vechi de aproape 80 de ani, considerat nefuncțional, a fost reactivat de cutremurul din Croația, la Timișoara.
Un cutremur puternic s-a produs ieri în Croația, în apropiere de capitala Zagreb, care a fost resimțit, ușor, și la Timișoara, în unele zone. Mai multe clădiri s-au prăbușit în Croația, la cutremurul de 6,5 pe scara Richter.
Reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului redau povestea reactivării acestui seismograf, cum a prezentat-o colega lor Adina Rau, de la Observatorul Seismologic Timișoara.

„Deodată am auzit un ticăit metalic…m-am uitat în jurul meu…nimic. Apoi m-am apropiat de aparatele mecanice cu pendul (realizate în anii ’40 de prof I. Curea) și am observat că pendulul a început să oscileze, tot mai tare. Am urmărit cu sufletul la gură și cu o emoție teribilă, fiindcă înțelegeam că undeva, nici foarte departe, dar nici foarte aproape are loc un cutremur puternic. Cu atât mai mare mi-a fost emoția, cu cât aceste aparate nu sunt funcționale iar pendulul seismic cântărește fix 540 kg. Era nevoie de o energie foarte mare ca sa trezești aceste aparate mecanice…

Trebuia sa aflu de unde vine, așa ca am intrat sa verific înregistrarea seismometrului educațional RasberryShake…și i-am aflat locația, magnitudinea și adâncimea..

În scurt timp au apărut si știrile…”, a scris Adina Rau pe pagina sa de Facebook.

Foto: Adina Rau

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

revelare a spus: (decembrie 31st, 2020 at 00:47 )

Dar pe unde am citit știrea, nicăieri nu se scrie că ar fi trezit seismografele moderne.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade

La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa

Ediția 2025-2026 a campionatului primului eșalon masculin de handbal s-a încheiat duminică, 24 mai, când au fost programate ultimele 4 partide. După bronzul de anul trecut, HC Buzău și-a îmbunătățit cea mai bună clasare din istorie, devenind în premieră vicecampioana României. CSM București a ocupat ultima treaptă a unui podium pe care nu a mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Primăria Timișoara a anunțat că va contesta în instanță amenda de 105.000 de lei dată de Garda de Mediu Timiș în scandalul bolovanilor, ”pentru că protejăm spațiul verde și răspundem la solicitările timișorenilor”, spun reprezentanții instituției. Municipalitatea spune că cei de la Garda de Mediu ”s-au întors” și după ce au avut unele solicitări, ulterior...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană contestă în instanță amenda dată de Garda de Mediu, în cazul bolovanilor de pe spațiul verde
Primarii unităților administrative teritoriale din tot județul au fost aduși, luni, la Palatul Administrativ Timișoara, la cererea prefectului, pentru a afla cum să raporteze la București despre proiectele PNRR pe care le au în derulare. Convocatorul a venit după ce duminică, premierul interimar Ilie Bolojan a făcut videoconferință cu prefectii, în cadrul careia a cerut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarii din Timiș sunt puși să își evalueze proiectele PNRR. Au fost învățați la Prefectură despre modul de raportare la București
Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan
Amintiri de neuitat într-o zi deosebită. Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis porțile duminică, 24 mai 2026, pentru cea de-a V-a ediție a Poli Kids Fest, transformând Stadionul Știința și Parcul Facultății de Mecanică într-un tărâm magic al copilăriei. Mii de copii și părinți au descoperit, timp de câteva ore, o lume în care poveștile, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piticii Timișoarei s-au bucurat de o zi specială, plină de povești și basme la Poli Kids Fest 2026
Municipalitatea timișoreană anunță că vizează un nou teren de 2.000 de metri pătrați, aflat pe malul Begăi, pentru demolarea construcțiilor care se află pe acesta. Terenul e situat pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, în apropierea amenajărilor realizate deja pe malul canalului, pe un teren care a trecut printr-o procedură similară de demolare, una care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se apucă de demolat pe un nou teren aflat pe malul Begăi
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă. Ar vota pentru demitere în mai mare măsură decât restul populaţiei votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP
Garda de Mediu Timiș răspunde oficial, la aproape o săptămână de la anunțarea sancționării Primăriei Timișoara și apariția acuzațiilor de comandă politică împotriva municipalității. Instituția de control spune că verificările pe tema bolovanilor nu sunt pentru prima dată efectuate și că primăria își asumase rezolvarea problemelor deja constatate. Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii de Mediu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș răspunde acuzațiilor primarului Fritz: ”Comisarii GNM Timis nu pleacă cu obiectivul de a genera amenzi sau sancţiuni contravenţionale”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.