Duminică a fost o zi a naibii de confuză, o zi în care au pierdut mai toţi politicienii şi în primul rând românii. Crivăţul rusesc a suflat din nou puternic dinspre Kremlin, precum cu o săptămână în urmă, însă n-a reuşit să măture chiar tot. Oarecum dezbaterile din campania electorală au proiectat această zi gri. Dezbateri cu care ne-am întors în Evul Mediu, atâta timp cât au prevalat credinţa şi falsul pericol LGBT. Se putea discuta la fel de bine şi de vrăjitoare şi ruguri aprinse. Atât s-a putut, atât s-a primit.
Important este că am lovit năpraznic imperialismul, globalismul şi decandenţa occidentală. Culmea este că respectivele teme au continuat imediat şi după închiderea urnelor. Marcel Ciolacu, primul preşedinte PSD care n-a prins finala prezidenţială, spunea de duminică seara că a prins ideea: „Semnalul transmis: să continuăm să dezvoltăm țara cu banii europeni, dar în același timp să ne protejăm identitatea, valorile naționale și credința”. Dincolo de propaganda şi manipularea grosiere, cine a atentat la identitate, valori naţionale sau credinţă? Ciolacu n-a înţeles, în schimb, că votul dat mai ales în diaspora, a fost în primul rând împotriva unui sistem corupt, sistem al cărui reprezentant de marcă a fost şi este PSD. Dar cum au ieşit partidele din această zi de “alba-neagra”, un alt sport tradiţional al românilor? (Iată că iar am ajuns la tradiţii!)
PSD a câştigat pe hârtie alegerile, dar cum? Cu 22%, având 7 procente în minus faţă de anul 2020, în următorul parlament urmând să aibă cu 34 de parlamentari în minus. Da, PSD a mai câştigat câteva procente într-o săptămână, faţă de turul I al prezidenţialelor, dar dacă acela a fost un reper… Reamintesc, pentru prima dat în istorie, PSD nu şi-a impus candidatul în turul II, Ciolacu realizând contraperformanţa de-a obţine mai puţine voturi şi decât ”proasta” Viorica Dăncilă. În urmă cu o lună, PSD se visa la aproape 40% şi cu preşedinte al României. Sigur, PSD contează încă foarte mult pe scena politică, dar şi-a pierdut mult din consistenţă, din aura de invincibilitate.
Aparent şi la urma urmei şi în practică marele câştigător al alegerilor este AUR. Cu 18 procente obţinute şi-a dublat scorul din urmă cu patru ani, obţinând cu 45 de mandate în plus. Foarte mult nu-i va folosi, fiindcă este greu de crezut că va ajunge şi la guvernare. Dar vom avea un circ mult mai strident în parlament. Sigur, cu „candidatul Mesia” transformnat în „preşedintele Mesia”, AUR ar putea să ajungă la guvernare, alături de PSD, deşi acum se „jură că nu fură”. Dar când e „interes naţional” la mijloc…
Cel mai mare perdant, PNL şi-a înjumătăţit procentele faţă de anul 2020, după patru ani în care a fost la guvernare, 14% faţă de 28%. De altfel, singurul partid care a stat întreaga această perioadă la guvernare, PNL va avea cu nu mai puţin de 62 de parlamentari în minus. E adevărat, în ultima săptămână, prin venirea lui Ilie Bolojan, şi îndepărtarea carghioşilor Rareş Bogdan, Lucian Bode sau Gheorghe Flutur, a mai recuperat din dezastrul de la prezidenţiale.
Dacă se raportează la alegerile europarlamentare, USR a crescut cu 50%. Însă faţă de 2020, a scăzut cu 5 procente, cea ce înseamnă ca număr de mandate 21 în minus. Nu a reuşit să confirme impulsul de la alegerile prezidenţiale, dar rămâne în continuare cu candidat în turul II la prezidenţiale. Într-un cuvânt, bălteală.
Dintre partidele mainstream mai avem UDMR, care a rămas exact în bazinul asigurat de comunitatea maghiară. A obţinut totuşi două mandate în plus şi este luat serios în seamă la construirea unei noi majorităţi guvernamentale. Ceea ce nu e nici pe departe o surpriză.
În fine mai avem două partide new entry, SOS şi POT, care vor transforma o parte a parlamentului într-o menajerie. Şi vor avea darul să arate că AUR ar fi totuşi un partid frecventabil. Per total, cele două formaţiuni vin cu 70 de aleşi, ne vom şi înspăimânta de pe unde au fost culeşi. Probabil, o bună parte dintre ei, va pleca spre PSD, mai ales, dar şi PNL, după ce „iluminarea” suveranistă se va mai estompa.
Asta am ales, cu asta vom defila! Dar parcă exact cei care au trimis în parlament astfel de creaturi caraghioase se vor agita primii: „Ce clasă politică de rahat avem!”. Păi, e exact oglinda noastră ca popor. Şi nu, nu voi spune clasica butadă politicianistă, „poporul are întotdeauna dreptate”. Voi spune doar că o parte a poporului a avut „şansa” să se cotamineze cu „înţelepciunea rusească”, vorba candidatului scos din haznaua sistemului, acolo unde colcăie foştii securişti.
Comentarii prin facebook