Zilele trecute, primarul Dominic Fritz s-a plâns că mulţi dintre cei 300 de iniţial doritori de-a deveni city-manageri ai Timişoarei s-au retras din cursă din cauza salariului mic. Adică 17.000 de lei pe lună brut. O fi mult, o fi puţin? Depinde de unde priveşti. Dacă te uiţi de la ultimul etaj al unei bănci poate părea mic. Dacă însă priveşti din mijlocul românilor care merg zilnic la muncă şi ştiu cât de greu se câştigă un ban pare enorm. La urma urmei, în absolut toate ţările din lume, la stat se câştigă puţin, dar ai siguranţa locului de muncă, în timp ce la privat se câştigă mai mult, dar nu există o mare siguranţă.
În toate ţările din lume, cu excepţia României, trebuie adăugat, şi probabil a unor ţări din Africa bananieră şi America Latină. Cunoscând realitatea din ţările occidentale, lui Fritz n-ar trebui să i se pară acest salariu foarte mic, comparat cu cât câştigă românii obişnuiţi. Ba chiar e mai mult decât rezonabil şi pentru asta ar trebui să-i mulţumească lui Liviu Dragnea, cel care a dat undă verde salariilor nesimţit de mari din administraţie. Ca să nu mai spun că la aceste salarii se adaugă tot felul de sporuri, o altă caracteristică a României, ţară în care s-au inventat peste 50 de sporuri pentru bugetari, unele chiar ilare.
Dacă ştii să aprinzi un calculator (dar nici asta nu trebuie neapărat, dovada “chelneriţei” de la Ape Iaşi), poţi să primeşti şi spor de computer, dar şi spor pentru condiţii de suprasolicitare neuropsihică, chit că potrivit fişei postului trebuie să lucrezi la calculator. Ca şi cum la chirurgi ar trebui să se dea spor de spălat pe mâini înainte de operaţii. Ştii să numeri până la trei în limba engleză, iei spor de limbi străine. Nu e de neglijat nici sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, cu toate că iarăşi e în job description. Iar cel mai interesant este faptul că aceste sporuri sunt date ca procent din salariu, iar nu ca o sumă fixă. Adică pe cel cu salariu mai mare undele unei antene (da, există şi acest spor!) îl pot afecta de 3.000 de lei lunar, în timp ce pe un simplu muncitor doar de o mie de lei.
Trec peste această paranteză despre un subiect fierbinte, pe care nici actualul guvern se pare că nu-l poate rezolva şi revin la Primăria Timişoara, nici ea ocolită de sporuri. Cu ocazia regretelor pentru venitul mic al noului city-manager, primarul Fritz a mai avut o revelaţie, folosind în acest sens şi o expresie neaoş românească: “Cred că noi avem paradoxul că în România salariile din sectorul public sunt prea mici si prea mari. Sunt prea mici pentru cei care au chef de muncă și sunt prea mari pentru unii care sunt deja în sistem și freacă menta”. Primarul are perfectă dreptate aici, cu amendamentul că există în sectorul public din Românai salarii comparabile cu cele de pe Wall Street. Adică în mai toate instituţiile bugetare, inclusiv Primăria Timişoara, pe lângă un angajat care munceşte atârnă de la unul până la vreo trei politruci, care nici nu ştiu, dar nici nu vor să muncească.
Problema e alta. Când denunţă această stare de fapt, Fritz ar trebui să ştie că are posibilitatea (poate chiar datoria) de-a regla acest “paradox” în instituţia pe care o conduce. Poate produce o amplă reformă a personalului, lucru făcut de alţi edili din ţară. Poate umbla chiar la salarii, legea naţională prevăzând în acest sens doar un prag minim şi unul maxim. Având o largă majoritate în Consiliul Local poate schimba organigrama. Ori din acest punct de vedere nu a livrat nimic până acum, spre marea nemullţumire a multor dintre suţinătorii săi. De-a ajuns să râdă foarte mirat şi Culiţă Chiş că încă mai e în funcţia de director al celei mai mari direcţii din primărie. Dacă lucrurile rămân aşa, lipseşte doar un spor de “frecat menta” în primărie, vorba lui Fritz.
P.S. În Primăria Timişoara poate ar trebui să se dea şi un spor de semnătură pentru cei care au ca sarcină semnarea unor acte. Fiindcă tot mai multă lume se plânge de un fel de grevă din acest punct de vedere, nemaifiind semnat nimic. În afara statelor de plată cu salariile alea… mici.
Comentarii prin facebook