Imaginile Revoluției, realizate de Constantin Duma, au ajuns în premieră la Viena/Foto

Povestea Revoluției de la Timișoara a ajuns la Viena, capitala Austriei, prin intermediul fotografiilor document realizate de Constantin Duma în zilele evenimentului care a adus schimbarea cu 180 de grade a istoriei României. La Institutul Cultural Român din capitala Austriei a avut loc expoziția „Timişoara Incognito – Revoluţia Română 1989”, care a prezentat publicului, în premieră pentru Austria, instantaneele realizate cu mult curaj de către cel care este cunoscut ca și ”Fotograful Revoluției”.

La 35 de ani de la momentul care a făcut ca Timișoara să devină primul oraș liber de comunism din România, la ICR Viena imaginile surprinse de Constantin Duma pe străzile din capitala Banatului au prezentat vienezilor momentele cheie ale schimbărilor de atunci.

Institutul Cultural Român de la Viena marchează în perioada 11 decembrie 2024 – 14 ianuarie 2025 împlinirea a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989, moment istoric care desemnează începutul libertății și democrației în România, odată cu căderea regimului comunist, printr-o serie de manifestări reunite sub titlul ”1989: imaginile unei Revoluții”.

Seria de manifestări de la sediul ICR Viena a inclus și proiecția a două reportaje realizate de televiziunea austriacă ORF în 1989 și 1990 despre România,

„Timişoara Incognito – Revoluţia Română 1989” aduce în premieră la Viena expoziția de fotografie despre Revoluția din decembrie 1989 de la Timișoara, semnată de Constantin Duma.

Expoziția care va putea fi vizitată până pe 14 ianuarie 2025, reunește o colecție de fotografii, realizate în timpul Revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara de către fotograful Constantin Duma.

Fotografiile expuse surprind instantanee ale evenimentelor de la Timișoara din perioada 16-22 decembrie 1989, multe dintre ele necunoscute publicului. Selecția de fotografii ilustrează momente tragice din zilele Revoluției și reconstruiește desfășurarea evenimentelor prin imagini.

Constantin Duma este cunoscut drept „fotograful Revoluției”, fotografiile sale alb- negru fiind cele mai valoroase documente în imagini ale revoltei populare din Timișoara care a declanșat Revoluția Română.

La Revoluție a realizat prima fotografie pe 17 decembrie, când a făcut parte din convoiul care pornise spre Complexul Studențesc din Timișoara. Cariera lui Constantin Duma are peste cinci decenii, în care fotojurnalistul s-a distins prin ilustrarea multor evenimente politice majore, prin fotografia citadină sau imaginea de reportaj.

”Aș vrea să aduc mulțumirile timișorenilor Austriei, pentru că ați fost primii care ați deschis granițele Europei de Vest pentru români, după evenimentele din Decembrie 1989 de la Timișoara. Atât prin fotografiile pe care le-am făcut în decembrie 1989, cât și prin spiritul liber pe care l-am găsit acum la dumneavoastră, aș vrea să înțelegeți că același mecanism m-a îndrumat și în 1989, același lucru îl găsesc și aici, anume spiritul de libertate care pleacă din sufletele dumneavoastră. Imaginea pe care am adus-o aici este o secvență din zilele în care Timișoara a explodat prin spiritul pe care îl avea atunci și pe care îl are și în prezent, sau, aș putea spune că l-a cultivat în ceea ce privește libertatea și forma de manifestare a libertății proprii. Sunt fotografii document, nu au nicio interpretare artistică, nu au nicio întâlnire cu tehnologia, sunt ceea ce de pe film am scanat și am pus în fața dumneavoastă”, a declarat Constantin Duma în deschiderea evenientului.

Un concert susținut de Horea Crișovan și Doru Iosif a urmat lansării expoziției, audiența apreciind melodiile oferte de cei doi muzicieni.

Acțiunile dedicate Revoluției de la Timișoara au continuat și vineri, cu simpozionul „România: Momentul 1989”.

Participanți au fost Vasile Szabo, vicepreședinte al Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara, conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara, Gino Rado, președintele Centrului Național de Documentare, Cercetare și Informare Publică despre Revoluția Română din 1989 și Siegfried Thiel, redactor-șef al Banater Zeitung. De asemenea, acțiunea s-a bucurat de prezența lui Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Viena, oficialul fiind participant activ în cadrul dezbaterii.

Organizatori ai acțiunii au fost Institutul Cultural Român de la Viena, Ambasada României în Republica Austria, ORF Austria, Asociația Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, Universitatea de Vest Timișoara și Organizația de Management a Destinației (OMD) Timișoara, cu susținerea Asociației My Banat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ion a spus: (decembrie 15th, 2024 at 11:28 )

Respect domnule Duma!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.