Antreprenorul italian care se ocupă de lucrările de la Centura Sud Timișoara continuă investiția. Au fost efectuate lucrările preliminare și la viitorul pasaj peste calea ferată de la Chișoda.
În această săptămână, pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud au fost efectuate mai multe operațiuni. Au avut loc lucrări de relocări de rețele de gaz, decopertări ale stratului vegetal, umpluturi cu pământ stabilizat în zona podețelor, cofrări la elevații structuri, evacuarea apelor din săpături, am aflat de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara
De asemenea, au fost efectuate lucrări pregătitoare pentru realizarea forajelor la viitorul pasaj peste calea ferată din zona Chișoda. La viitorul nod rutier care prevede un pasaj al centurii de sud peste DN 59 Timișoara – Moravița, zilele acestea, s-au făcut lucrări de consolidare a terenului cu o saltea din material granular și geogril.
Comentarii prin facebook