Deputatul Ben-Oni Ardelean, prins băut la volan. A rămas fără permis, fiind şi amendat/Update. Liberalul spune că n-a băut

Ben Oni Ardelean

Ben Oni Ardelean

Deputatul PNL de Timiş Ben-Oni Ardelean a fost prins băut la volan, luni seara, în Bucureşti. Potrivit site-ului sursazilei.ro, el a fost amendat şi a rămas cu permisul suspendat pentru o perioadă de trei luni.

Prezenţa de luni seara la Antena 3 nu i-a fost cu noroc deputatului de Timiş Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte naţional al PNL. Potrivit site-ului sursazilei.ro, după ora 22.00, un agent de circulație a oprit mașina deputatului în Piața Victoriei, pentru un control de rutină, mai ales că există și restricția de circulație între orele 22.00 și 5.00.

Polițistul i-a cerut să sufle în aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai exact, Ardelean consumase alcool, dar nu foarte mult, limita pentru întocmirea unui dosar penal fiind de peste 1,6 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit sursei citate, el a fost amendat, iar permisul i-a fost suspendat pe o perioadă de 90 zile.

De menţionat că Ardelean este şi pastor într-un cult religios neoprotestant, în cadrul căruia consumul de alcool este interzis.

Update. Comunicat al Poliţiei Capitalei:

“La data de 26.04.2021, a.c. în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe o stradă din sectorul 1 au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat.

Polițiștii i-au verificat conducătorului auto documentele și au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest context, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile.”

Ben Oni Ardelean a declarat pentru G4Media.ro că nu a consumat alcool, iar valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost provocată de tratamentul pentru o afecțiune cardiacă. ”Iau un tratament pentru inimă, am tensiunea mică, foarte oscilantă. Voi face contestație. Nu am consumat alcool”, a spus deputatul pentru G4media.ro.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

Așapocăit a spus: (aprilie 27th, 2021 at 10:50 )

A fost prins și la amantă la București, acum băut!?
Nu cred că au murit tineri pe treptele Catedralei că un asemenea individ să ne reprezinte pe noi bănățenii în Parlament!
Numai pentru asta faimosul Rușanu tătucul lui politic și mare investitor în mafia alcoolului ar trebui să stea la Popa Șoaptă 100 ani!
RUȘINE@NESIMȚIRE!

eu a spus: (aprilie 27th, 2021 at 11:15 )

Pe asta l-a pus Nica pe lista sa-l votam .. Pe el si pe Alinutza din Plescoi, ahh .. scuze, nu e din Plescoi, dar le tot confund ca-s la fel la caracter.
Despre Beni doar de bine. Go on cu familia traditionala …

desteptarea! a spus: (aprilie 27th, 2021 at 11:33 )

dupa ce a fost prins la amanta in bucuresti, acum si beat la volan, astia sunt din guvernul ‘reformist’?!
iata alt mare ‘reformist’ iubitor de pensii speciale si de salarii bugetare cu 70% mai mari decat in privat, priviti ce declara acest ministru reformist(Bode):https://www.economica.net/lucian-bode-le-a-garantat-politistilor-ca-le-va-apara-pensiile-si-salariile_507006.html

Roger (a) a spus: (aprilie 27th, 2021 at 12:30 )

Tot in starea asta bahica face si traficul de influenta? Asta e exponentul baptistilor timisoreni? Mai si minte cu tupeu ca nu a baut.

Reos a spus: (aprilie 27th, 2021 at 13:37 )

Vechea poveste predică apă și bea vin .

George a spus: (aprilie 27th, 2021 at 13:46 )

@desteptarea!, cred ca tocmai l-ai pupat pe Beni, de te-ai imbatat in halul asta. Beni e in parlament, unde l-ati trimis tu altii de teapa ta. Hai sa mai inveti si tu ceva: guvernul e puterea EXECUTIVA, parlamentul reprezinta puterea LEGISLATIVA. Citeste de dupa : si scrie de 100 ori enuntul, poate iti ramane ceva in bibilica.

Lae a spus: (aprilie 27th, 2021 at 13:57 )

N are niciun dumnezeu, lustruieste si pupa tot ce misca de la cleanță in jos.
Atat in opozitie cat si la putere.

Ochiul limpede a spus: (aprilie 27th, 2021 at 14:28 )

Cultele astea promoveaza in mare masura astfel de indivizi sau mai bine spus intorsi la calea cea ,,dreapta”.

Rumburak a spus: (aprilie 27th, 2021 at 15:26 )

Nu știu cum se face ca atunci cind nu e trafic intens sint controlați de rutina Idolu, acum benone… Contestație și iml ii găsește nebauti… Cineva ii urmărește. cum se face ca pe mine nu ma oprește la control și în 30 de ani nu am suflat niciodată în fiola?

roaba a spus: (aprilie 27th, 2021 at 16:56 )

Un jeg de personaj, o nulitate totala, nu are urma de caracter, stie sa improaste cu rahat in altii si e plin de otrava.
Pe scurt, o mare nulitate, bagat pe listele PNL fortat!

Doru a spus: (aprilie 27th, 2021 at 17:37 )

Ăsta, care e atotsuficient, nu ar trebui promovat. Se aude prin târg că ar trăi în ascuns și cu Alinutza Georgiu ca să capete și el un post călduț în vârful PNL.

Cat despre faptul că a și băut, totuși, nu aș crede. Omu știe ce vorbește. Nu bag mana in foc. Trebuia să facă prelevarea unor analize medicale.

ani a spus: (aprilie 27th, 2021 at 17:46 )

Bine , bai Beni, cate bomboane cu rom ai mancat ?! Nu de alta, dar cafea cu rom si listerina folosesc si eu:)))

drucker a spus: (aprilie 28th, 2021 at 08:31 )

Daca alcoolemia e de la medicamente , inseamna ca au contraindicatii si atunci nu urci la volan .Mai inseamna ca ai stiut si totusi ai urcat la volan , ceea ce e mai grav .
Si in fond de ce e pocaitul parlamentar de Timis ?
Atat poate PNL Timis ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.