PNL Timiş nu a luat o decizie privind susţinerea unui candidat la preşedinţia partidului. Orban şi Cîţu, aşteptaţi la Timişoara

Florin Citu, intalnire cu Alin Nica si Cosmin Sandru

Florin Citu, intalnire cu Alin Nica si Cosmin Sandru

Pare tot mai evident, pe zi ce trece, că la şefia PNL vor candida actualul preşedinte Ludovic Orban şi premierul Florin Cîţu. Dacă unele organizaţii judeţene şi-au anunţat deja susţinerea pentru vreun candidat, PNL Timiş mai aşteaptă. De altfel, în perioada imediat următoare vor ajunge la Timişoara atât Ludovic Orban, cât şi Florin Cîţu.

Dacă Ludovic Orban şi-a anunţat intenţia de-a candida pentru un nou mandat de preşedinte al PNL, premierul Florin Cîţu nu a făcut nicio declaraţie în acest sens, menţionând doar că îşi doreşte o funcţie în conducerea partidului. În ultima perioadă, devine însă tot mai evident faptul că funcţia de care vorbeşte Cîţu este chiar cea de preşedinte.

În atare condiţii, spre deoseite de alte organizaţii, PNL Timiş nu a luat o decizie în privinţa candidatului pe care îl va susţine la şefia partidului.

„Încă nu ne putem pronunţa. În perioada imediat următoare vor veni la Timişoara şi preşedintele Ludovic Orban şii premierul Florin Cîţu. Vom discuta, vom analiza şi vom decide la momentul potrivit”, ne-a declarat Alin Nica, preşedintele interimar al PNL Timiş

În privinţa faptului că există mai multe filiale care şi-au anunţat susţinerea pentru Ludovic Orban, în timp ce Emil Boc a menţionat că-l va suţine pe Florin Cîţu, Nica a afirmat: „Din experienţa altor congrese, sunt sigur că foarte multe se pot întâmpla până atunci.”

Cât despre performanţele celor doi, cel puţin ca premieri, Nica are doar cuvinte de laudă.

„Florin Cîţu este un foarte bun profesionist şi este exact ceea ce are nevoie România acum. Datele Eurostat au confirmat că România se află pe un drum bun şi vom reveni din criză mult mai repede. Economia se dezvoltă şi, un aspect pozitiv, se dezvoltă antreprenoriatul autohton. Ludovic Orban a gestionat ţara în vremuri extrem de tulburi şi a făcut-o foarte bine. Este foarte important acum să găsim cel mai bun om în fruntea paridului, care să conducă PNL spre câştigarea alegerilor din 2024”, a continuat Nica.

„Voi candida cu certitudine”

În privinţa alegerilor judeţene, Nica a afirmat că va candida la funcţia de preşedinte al PNL Timiş, dorindu-şi şi contracandidaţi.

„Eu voi candida cu certitudine la preşedinţia PNL Timiş. Am întrebat pe toată lumea dacă mai vrea cineva să candideze. Competiţia în interiorul partidului paote să producă doar lucruri bune”, a spus Nica.

De menţionat că Ludovic Orban a anunţat ca dată a Congresului ziua de 15 septembrie, dar o decizie finală în acest sens trebuie să ia BPN al PNL, acolo unde se va stabili şi calendarul alegerilor. Cel mai probabi, alegerile la nivel judeţean vor avea loc cel mai târziu până în luna iulie, ulterior venind perioada concediilor. De meţionat că alegerile în PNL se vor face de la „firul iervii”, începând cu organizaţiile locale, continuând cu cele judeţene, pentru ca în final să se desfăşuoare congresul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.