E oficial, Cosmin Tabără şi Raul Ambruş se confruntă pentru preşedinţia PNL Timiş. Ce susţinere au în partid

Cosmin Tabara si sustinatorii

Cosmin Tabara si sustinatorii

Viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, şi consilierul municipal Raul Ambruş au intrat oficial în lupta pentru scaunul de preşedinte al PNL Timişoara. Dacă Tabără are susţinerea “greilor” filialei judeţene, Ambruş este susţinut de tinerii din filiala timişoreană. Ultima zi de încrieri a fost luni, 28 iunie, iar alegerile au loc sâmbătă, 3 iulie.

Aşa cum deBanat a relatat în urmă cu o zi, în lupta pentru funcţia de preşedinte al PNL Timişoara au intrat Cosmin Tabară, viceprimar al Timişoarei, şi Raul Ambruş consilier municipal. Tabără şi-a anunţat cadidatura abia luni seara, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

“Mă cunoașteți, nu îmi intră în obișnuință să vând vorbe goale. Vă pot confirma că am alături o suită de liberali semnificativi pentru organizație și dintre simpatizanți, oameni care m-au încurajat și mi-au confirmat susținerea pentru a conduce organizația Timișoara. Dacă nu aveam șansa de a primi susținerea acestor oameni, probabil că nu m-aș fi decis să intru în alegerile interne pentru funcția de președinte PNL Timișoara, probabil că aș fi candidat la vice-președinte, cu o viitoare concentrare doar asupra vieții administrative (…) Spun foarte clar: PNL Timișoara nu are astăzi suficiente resurse de reprezentare, prestigiu și impact public, ca organizație, prin care să convingă timișorenii că este pregătită pentru dificilul serviciu public de a administra o comunitate atât de complexă, astfel că abia de aici înainte începe munca de dezvoltare a organizației (…) Acest tip de lideri, cu unele excepții, au lipsit până acum din PNL Timișoara. Liderul #PNL trebuie să fie acompaniat de un tandem de voci reprezentative pentru Timișoara (…) Consacrarea unei noi echipe și a unui lider vizibil pentru conducerea administrației locale, în percepția timișorenilor, va fi posibilă cu 6-8 luni înainte de alegerile locale din 2024. Dar, există o condiție prealabilă pentru ca să se producă această schimbare favorabilă liberalilor, în opiniile cetățenilor: să ne propunem în mod cinstit și autentic să recâștigăm Primăria Timișoara, cu credința că este absolut posibil, că este absolut util orașului și că stă în puterea echipei PNL să revină la conducerea orașului”, a transmis Tabără.

Cu o zi înainte şi Ambruş îşi anunţase depunerea candidaturii, tot pe pagina sa de Facebook. Totuşi, dacă despre Ambruş se ştia de mult timp că va candida, Tabără a luat această decizie, în ultima clipă. De altfel, el a fost împins mai mult de la spate de “greii” organizaţiei PNL Timiş, în special de secretarul general, Dănuţ Groza, Aceştia îl consideră pe Ambruş necopt şi lipsit de anvergură pentru această funcţie. Cu toate că mimează imparţialitatea, chiar şi preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, ar fi în tabăra lui… Tabără, afirmă surse din partid. Mai mult, lui Ambruş i s-ar fi cerut de către liderii PNL Timiş să nu candideze, dar acesta a refuzat

Dacă ne raportăm la aceste lucruri, s-ar putea considera că Tabără va câştiga la pas competiţia, dar nu este deloc aşa. Chiar dacă este încă foarte tânăr şi fără anvergură, Ambruş şi-a pregătit de mult timp această candidatură. A înscris foarte mulţi tineri în partid, chiar sute, care îi sunt foarte loiali. Pe mulţi i-a ajutat să se angajeze, inclusiv în Primăria Timişoara, în tipul administraţiei Robu. El este cunoscut de mai toţi membrii PNL Timişoara, spre deosebire de Tabără.

Iar un barometru ar putea fi chiar cele două postări de pe Facebook, e drept, a lui Tabără fiind mai recentă. Dacă Ambruş a strând aproape 600 de “like”-uri, peste 500 de comentarii şi peste 250 de distribuiri, postarea lui Tabără a întrunit sub 350 de “like”-uri, sub 200 de comentarii şi sub 100 de distribuiri.

raul ambrus

raul ambrus

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Anonim a spus: (iulie 1st, 2021 at 22:21 )

Mama cati pdl isti pe langa dl Tabara ! Sau si dansul tot din PDL provine ? Liberalismul are viitor frumos in Timisoara, verde n rourat !

asfrs a spus: (iulie 2nd, 2021 at 10:06 )

Așa cu scriam in iunie 28th, 2021 at 12:20 ):
„In mai puțin de patru ani PDL Timiș a înghițit PNL.
Groza de la Sanicolau și Roman de la Deta trag toate sforile.
La inceput l-au băgat în fața pe Nica, au tulburat apele, au scăpat de liberalii autentici, iar acum îl propun președinte pe Pirtea, protejatul lui Vasile Blaga sau pe Cosmin Tabără, urmașul pedelistului Monsanto Tabără.
La următoarele alegeri pe liste in Timiș nu va mai figura niciun liberal autentic. Vor fi doar urmașii lui Boc Videanu, Blaga, Băsescu, Falcă, Hava care s-au retras ca”liberali” in parlamentul Europei.”
Alin Nica, o marionetă jalnică, este groparul PNL Timiș.
PNL Timiș a sucombat in momentul in care păpușarii PDL infiltrați l-au prostit pe Nica cu funcția de președinte de filiala.
La alegerile viitoare voi vota cu AUR, macar știu ce așteptări să am.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.