Încă o competiție a fost dusă cu bine la capăt de Asociația Județeană de Fotbal. Este vorba despre Liga 6, sau Promoție, așa cum o cunoaște lumea. În vremuri de pandemie s-au înscris 9 echipe și s-a jucat un campionat de 8 etape, cu un singur tur de campionat.
În ultima rundă a sezonului, ACS Galaxy Timișoara a învins la Checea cu 3-0 și și-a consolidat locul 1 în clasament. Echipa timișoreană, una solidă cu jucători experimentați și serioși nu au avut mari probleme în acest campionat. Galaxy a obținut 7 victorii și o remiză promovând astfel în eșalonul superior.
Pe locul secund a încheiat AS Berini o frumoasă surpriză a campionatului, ce a încheiat și ea neînvinsă, 5 victorii și 3 remize. Berini a câștigat în ultima etapă pe terenul echipei din Nițchidorf, 1-0.
Iată și rezultatele celorlate partide Lenauheim – Bulgăruș 1-0 și Jamu Mare – Bencec 1-4.
AJF, după ce a încheiat cu succes disputarea a 3 ligi diferite mai are „în lucru” doar Cupa României ajunsă în faza semifinalelor județene.
Comentarii prin facebook