Silviu Balace: La Galaxy vrem sa crestem copii care sa joace fotbal cu zambetul pe buze

Silviu Bălace a agăţat ghetele în cui în 2015, an în care a înfiinţat, împreună cu Goran Corojor, şcoala de fotbal Galaxy Timişoara. Fotbalistul a adunat 253 de jocuri în Liga I în tricoul a patru echipe: Universitatea Craiova, Poli Timişoara, Dinamo Bucureşti şi FC Vaslui. Pentru cele patru echipe a înscris de 49 de ori. Născut în Oltenia, Bălace, care va împlini 40 de ani, s-a stabilit la Timişoara, chiar dacă în tinereţe se vedea cu buletin de Craiova sau Bucureşti. Spune că nu vrea să ardă etapele nici la nivelul juvenil, aşa cum s-a întâmplat şi în cariera sa de jucător, şi visează să promoveze jucători la care să primeze plăcverea de a juca fotbal.

Cum a fost trecerea de pe dreptunghiul verde pe banca tehnică a echipelor de copii şi juniori?

Înainte să fac acest pas, mă aşteptam să fie mai greu. Nu e uşor să lucrezi cu copiii, presupune un dram în plus de responsabilitate. Mă descurc foarte bine, mai ales că îl am lângă mine şi pe prietenul şi asociatul meu Goran Corojor, un tip mai calm şi mai echilibrat, eu fiind ceva mai vulcanic, dar în sensul bun al cuvântului. Nu în ultimul rând am un staff administrativ şi de antrenori cu care care colaborez excelent.

Cu câţi copii aţi început şi câţi copii aveţi în prezent la Galaxy Timişoara?

Am început cu nici zece copii. Asta, pentru că la început am fost preocupaţi să fim în regulă cu infrastructura, dar şi din punct de vedere juridic. În nici trei ani am ajuns la aproximativ 180 de copii, care formează opt grupe. Suntem extrem de mulţumiţi de ce am realizat până acum. În perioada următoare avem de gând să structurăm puţin grupele de copii şi juniori. Asta înseamnă că vom avea grupe de începători şi grupe de elite. În prezent avem trei echipe înscrise în campionatele de juniori. Este vorba despre juniorii D (2005-2006) şi juniorii D (2007-2008), cu două grupe la cei din urmă.

Care este filozofia Şcolii de Fotbal Galaxy Timişoara?

Vrem să creştem fotbalişti cu personalitate. În acelaşi timp, ne dorim ca juniorii noştri să joace fotbal cu zâmbetul pe buze şi să nu stea mereu cu capul în pământ, aşa cum se mai întâmplă la acest nivel în România. Nu voi spune că nu ne interesează rezultatele, dar nu sunt primordiale. Primordială este plăcerea de a juca fotbal, iar pentru asta copiii trebuie să fie relaxaţi. Nu cred că fac o afirmaţie în premeiră când spun că, în ziua de azi, copiii, cei mai mulţi dintre ei, sunt angrenaţi într-o groază de activităţi în care este pusă pe primul loc competiţia între ei. Consider că acesta este un factor de stres extrem de mare. Când m-am înhămat la acest proiect, am luat în calcul inclusiv documentarea serioasă în ceea ce priveşte psihologia copilului. Să lucrezi cu copiii presupune o responsabilitate incredibil de mare, iar orice fisură, de orice fel, poate avea rezultate catrastofale asupra muncii noastre. În relaţia cu copiii, totul pleacă de la respect. Dacă îi respecţi ca antrenor sau profesor, ei îţi întorc respectul.

Aveţi un model de şcoală de fotbal? În România îl avem pe Gheorghe Hagi…

Suntem la început cu proiectul, chiar dacă anul acesta se împlinesc trei ani de la demararea lui. Nu pot să spun că urmăm un model anume. Eu şi Răzvan Ionilă ne documentăm mereu în această privinţă. În România e Gheorghe Hagi, care a plecat de la zero, la fel ca şi noi. Aşa cum am mai spus, nu vrem să ardem etapele. De aceea spun că ne dorim să implementăm modelul Galaxy Timişoara, iar în câţiva ani să promovăm cu echipa noastră până la nivelul celui de-al treilea eşalon. În prezent avem o echipă de seniori care evoluează în cel de-al şaselea eşalon, dar în cinci sau şase ani am putea ajunge în Liga III-a, cu juniori crescuţi de noi.

Cum stă Galaxy Timişoara la nivel de infrastructură?

Avem două terenuri sintetice şi urmează să construim o bază nouă, în vecinătatea stadionului „Dan Păltinişanu”. Deja am demarat ridicarea bazei, urmând să fie dotată cu vestiare noi, tribună, duşuri şi tot ceea ce presupune o bază sportivă modernă. Este o investiţie cât se poate de serioasă făcută de Goran Corojor şi de mine. Ca fost fotbalist, vreau să investesc în fotbal, nu în blocuri sau alt gen de proprietăţi imobiliare.

Există posibilitatea ca proiectul Galaxy Timişoara să fie extins şi în judeţ?

Cu siguranţă. Am ajuns la o înțelegere cu oraşul Buziaş, unde am început colaborarea cu echipa locală, care evoluează în Campionatul Judeţean, pe viitor dorindu-se promovarea în cel de-al patrulea eşalon. Am găsit acolo oameni implicaţi şi dispuşi să facem performanţă, începând cu Sorin Munteanu, primarul localităţii.

Văd că ai început antrenoratul de jos…

Cred că e mai bine aşa. Sunt la început de drum şi mai am de învăţat. Nu am vrut să ard etapele nici în meseria de antrenor, aşa cum nu am făcut-o nici ca jucător, chiar dacă am licenţa A, urmând să iau şi licenţa PRO.

Care e echipa cu care lucrezi la Galaxy?

Mă bucur să colaborez cu o serie de oameni foarte bine pregătiţi, iar organigrama clubului arată astfel: Goran Corojor – preşedinte; Silviu Bălace – antrenor coordonator; Csaba Peter – director sportiv şi organizator de competiţii; Răzvan Ionilă, Ionuţ Dincă, Paul Burtic, Narcis Damian, Robert Foldi, Aleksandar Indjic – antrenori; Alex Filip – antrenor cu portarii; Ahmad Abu Awwad – doctor.

Eşti oltean. Cum de ai ales Timişoara în detrimentul Craiovei, mai ales că ai jucat acolo?

Înainte să vin la Poli Timişoara, aveam de gând să mă stabilesc la Craiova sau la Bucureşti. Până la urmă, împreună cu soţia mea, care e tot olteancă, am ales Timişoara, unde ni s-au născut şi cei doi copii, un băiat şi o fată, băiatul călcându-mi pe urme, fiind junior la Poli Timişoara.

Băiatul îţi calcă pe urme. Îţi seamănă?

Mă bucur că-i place fotbalul şi ar fi o satisfacţie în plus dacă mi-ar călca pe urme. Sper să facă în fotbal măcar cât am făcut eu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă

Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Tribunalul București a decis, marți, eliberarea lui Călin Georgescu și punerea lui sub control judiciar în dosarul înșelătoriei de peste un milion de euro. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Ionel Rusen, complicele lui Călin Georgescu, potrivit procurilor DIICOT. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu, pus sub control judiciar în dosarul înşelătoriei

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Odată străpunsă galeria principală de pe tronsonul A1, Margina – Holdea, constructorul lucrează acum și la montarea grinzilor la principalul pasaj de pe șantier. Acesta traversează calea ferată dintre Lugoj și Ilia. Săptămâna trecută au început lucrările de montare a grinzilor la cel mai lung pasaj de pe traseu. Situat la km 52+150, pasajul traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la montarea grinzilor la pasajul de un kilometru lungime de la Margina – Holdea/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Consilierii locali timișoreni vor putea aproba un parteneriat între Primăria Timișoara și studenții de la Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, pentru susținerea organizării celei de-a VIII-a ediții a UniHack. Vor beneficia ambele părți, tinerii vor primi susținere, la schimb ei vor programa pentru muncipalitatea timișoreană. În cadrul parteneriatului, municipalitatea va contribui la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara sponsorizează studenții, la schimb aceștia programează pentru oraș la UniHack
Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni, după ce a pus în scenă o înșelăciune trasă la indigo după filmele cu infractori. Îmbrăcat în uniformă, acesta a oprit o femeie în trafic, sub pretextul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, și i-a cerut o sumă importantă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fals polițist reținut la Timișoara: a îmbrăcat uniforma, a tras o șoferiță pe dreapta și a cerut cu tupeu șpagă. Cum s-a terminat „acțiunea”
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează din nou intervenția inteligenței artificiale în procesul educațional. De această dată, din perspectiva raportului Horizon 2035. Concluzia principală a acestui nou raport se referă la intervenția AI în procesul de stabilire a celei mai bune informații care va fi utilizată în învățare. ”Inteligența artificială nu va schimba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT: „Cum ar putea arăta educația adulților în 2035, într-o piață a muncii transformată de inteligența artificială?”
Societatea de Drumuri Municipale Timișoara caută furnizor pentru un nou set de semafoare. Suma oferită la licitație se apropie de 700.000 de lei. SDM a lansat pe SEAP o licitație în vederea cumpărării de noi semafoare. Acestea sunt necesare pentru înlocuirea semafoarelor învechite din intersecțiile orașului, înlocuirea celor avariate în urma unor evenimente rutiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM vrea sute de noi semafoare pentru drumurile Timișoarei
Șoferii care circulă pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș, dar și cel spre Giroc, vor mai avea de așteptat câteva săptămâni până vor scăpa de restricțiile de circulație impuse acolo. Pe cele două drumuri se lucrează la realizarea unor sensuri giratorii. Acestea sunt situate pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unul la intersecția cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la sensurile giratorii de pe drumurile județene mai durează câteva săptămâni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.