CDJ al PNL Timiş a confirmat suspendările din partid ale lui Raul Ambruş şi Liviu Cocean. Modul bizar în care s-a votat

ambrus nica

ambrus nica

Comitetul Director Judeţean  al PNL Timiş a decis, în această seară, să confirme sancţiunile date de Biroul Permanent Judeţean pentru Raul Ambruş şi Liviu Cocean. Votul a fost mai mult decât straniu în sensul în care au fost numărate doar voturile date împotriva sancţiunilor, acestea fiind scăzute din numărul total de participanţi.

Fiindcă la nivel naţional s-a decis ca în perioada campaniei electorale interne să nu fie excluşi oameni din partid, liderii interimari ai PNL Timiş au găsit o altă metodă de sancţionare: suspendarea unor drepturi, printre care cele de-a alege sau a fi ales. Amintim că, pe data de 15 iulie, Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Timiş a suspendat „drepturile deținute în calitate de membri ai PNL pentru o perioadă de 6 luni” pentru 18 membri. De asemenea s-a propus Comitetului Director Județean al PNL Timiș să dea aceleaşi sancţiuni în cazul lui Raul Ambruş şi Liviu Cocean.

Primul fiind consilier municipal, iar al doilea consilier judeţean, conform statului, CDJ este forul de conducere care poate lua aceste decizii în cazul celor doi. Comitetul Director este un organism format din peste 100 de oameni: primari, preşedinţi de filiale, consilieri judeţeni etc. La şedinţa online desfăşurată în această seară au fost prezenţi în jur de 60 de oameni. Şi asta după ce secretarul general adjunct, Bogdan Ghelbere, a scos şi introdus mai mulţi oameni pe listă. După mai multe discuţii, pro şi contra celor doi, preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a cerut să se voteze. Şi a făcut-o într-un mod absolut straniu şi fără precedent. Respectiv a cerut să-şi exprime votul doar cei care sunt împotriva sancţiunilor, motivând unele chestiuni tehnice. Ulterior, urma ca din numărul celor prezenţi să fie scăzute aceste voturi. Mai multe voci s-au opus, primarul Buziaşului, Sorin Munteanu, argumentând că pot fi şi multe abţineri, cerând totodată să vadă cine votează pentru. Cu toate acestea s-a mers mai departe cu acest mod de vot total nedemocratic. Astfel, iniţial au fost 12 voturi împotrivă. Apoi a mai fost un membru care strigat că e împotrivă.

În final, într-un mod total fără precedent, liderii interimari ai PNL Timiş au hotărât să scadă din numărul celor prezenţi, voturile celor care sunt împotrivă, şi a ieşit, bineînţeles, că majoritatea e de acord cu sancţionarea celor doi. Drept urmare, Raul Ambruş, cel care a fost votat de o bună parte a liberalilor timoşoreni, preşedinte al PNL Timişoara, nu va mai avea voie să candideze la alegerile programate pe 31 iulie. În acelaşi timp se aşteaptă pentru întregul scandal şi o decizie de la Curtea de Onoare şi Arbitraj a partidului.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

NICA GROZA a spus: (iulie 19th, 2021 at 22:06 )

PNL Timis, sub conducerea lui Nica si Groza, atinge noi culmi ale ridicolului. Ma intreb daca acestia nu isi dau seama de situatia penibila in care au intrat… Se mai bucura putin de puterea pe care o detin… nici o luna..

una a spus: (iulie 19th, 2021 at 22:09 )

Niste golani lipsiti de scrupule care fac legea asa incat sa iasa numaratoarea cu orice pret…ca doar nu era dna Roberta unica impostoare a PNL-ului:(((

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou

BC CSU Sibiu a realizat cel mai bun meci în deplasare din acest start de sezon, reușind să câștige clar pe terenul celor de la SCM Politehnica Timișoara. Formația sibiană a preluat inițiativa încă din primele minute și nu a mai cedat controlul până la fluierul final, adjudecându-și toate cele patru sferturi ale înfruntării, scor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.