Astăzi este un star al tenisului mondial și va juca la Wimbledon cu trofeul pe masă. Drumul către glorie al italianului Matteo Berrettini a trecut însă și pe la Timișoara.
Mai exact, în 2013, tot în luna iulie, exact ca acum, italianul care avea atunci 17 ani se prezenta la startul Tivoli Trophy, celebrul turneu de juniori organizat de Ovidiu Pop. Favorit 4, Matteo pierdea primul set din primul meci cu ucraineanul Oleg Koval, 4-6, dar juca apoi perfect pentru a merge mai departe pe terenul cu zgură roșie, 6-0, 6-0. În turul secund, Berrettini, care peste ani își amintea de acest turneu, spunând că a început săptămâna singur, apoi venind și tatăl său la turneu, îl învingea cu 6-2, 7-5 pe Bogdan Borza. Un meci greu a avut în sferturi, 4-6, 7-6, 6-2 cu britanicul Rhett Purcell.
Apoi, în semifinale, un alt thriller, 6-1, 4-6, 6-1 cu Bogdan Apostol, românul fiind principalul favorit. În finală, Matteo a întâlnit un alt tricolor, cap de serie numărul 2, Nicolae Frunză. Ultimul act nu a avut istoric și Berrettini se impunea cu 6-1, 6-2 câștigând astfel turneul de la Timișoara. El a participat atunci și la dublu, alături de Marco Mosciatti, dar s-au oprit în sferturi, pierzând dramatic în super-tiebreak, 9-11 cu românii Marius Frosa și Dragoș Maădăraș.
De atunci, Matteo a ajuns în Top 10 ATP, a câștigat cinci titluri, dintre care două în acest an, a strând peste 6,5 milioane de dolari și astăyi va disputa finala de la Wimbledon.
Comentarii prin facebook