27 de șoferi au rămas pietoni în weekend-ul de Sfânta Maria

Permisele au fost ridicate pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză, precum și pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii de la Rutieră au oprit sute de mașini pentru control și au dat nu mai puțin de 251 de amenzi. Dintre acestea, 138 dintre au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

De asemenea, agenții au retras cinci certificate de înmatriculare. Verificările vor continua și în zilele următoare.

Pe lângă amenzi, unii șoferi s-au ales și cu dosare penale. Este și cazul unui timișean de 47 de ani, care ieri, a condus o mașină prin comuna Saravale fără a avea permis. Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, a rezultat că autovehiculul a fost radiat din circulație din anul 2017.

Dosar penal i-a fost întocmit și unui bărbat de 38 de ani, care s-a cinstit de Sfânta Maria, apoi s-a urcat băut la volan. El a fost depistat pe o stradă din Timișoara de agenții de la Poliția Rutieră. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,72  mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând să fie condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa viola va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Național al PNL a decis vineri seară, cu o largă majoritate, să organizeze duminică un congres extraordinar. Decizia are loc pe fondul unor mari tensiuni provocate de puciştii din PNL, care au recurs şi la justiţie Votul pentru organizarea congresului a fost covârşitor, 566 de delegați fiind “pentru”, 97 – “împotrivă”, înregistrându-se şi 19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În pofida obstrucţiilor, Ilie Bolojan merge mai departe. PNL organizează congres duminică
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună se apropie de final. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Ordinul de începere a lucrărilor de proiectare a fost emis în data de 𝟎𝟔.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟓, iar ordinul de începere a lucrărilor de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la noul “liceu verde” din Moşniţa Nouă, pe ultima sută de metri
Lucrările la viitorul Centru de Mari Arși de la Timișoara se apropie de final, se lucrează la ultimele finisaje. De asemenea, e aproape gata pasarela care va lega unitatea medicală cu Spitalul Județean și de Clinica de Ortopedie. Cu ajutorul noii pasarele vor fi conectate toate clădirile complexului medical. ”Ne pregătim să finalizăm pasarela care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
Noul prefect de Timiș, USR-istul Paul Finta, evită să se pronunțe pe cazul Dominic Fritz și ce decizie ar urma să ia. El spune că așteaptă hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a motivării deciziei și a hot[rârii celor de la Agenția Națională de Integritate. Nu mă pot exprima pe acest subiect înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș nu se pronunță asupra deciziei în cazul Fritz: ”Nu pot să mă exprim până nu văd hotărârea și motivarea”
La o zi după ce a primit oficial confirmarea de numire, Paul Finta a depus, vineri, la orele prânzului, jurământul. La ceremonia desfășurată la Palatul Administrativ din Timișoara, i-a fost alături subprefectul de Timiș, Deian Popov. De asemenea, la ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai autorităților locale și județene, precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are de vineri un nou prefect. Paul Finta a depus jurământul
Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese
Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune. Programul derulat de municipalitate include lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO
Top