Campionul intercontinental la box, Flavius Biea, își prezintă centurile IBA la Timeless 4All Festival

După ce și-a apărat centura IBA Intercontinental în fața mexicanului Ivan Alvarez, Flavius Biea ne pregătește o nouă surpriză!

La cel mai mare festival dedicat familiei, Timeless 4ALL, care va avea loc în perioada 3-5 septembrie la aerodromul „Cioca”, pugilistul timișorean se menține în formă alături de cei mai mici practicanți ai boxului prin demonstrații.

Flavius Biea: „Îmi propun ca prin prezența mea la festival să atrag mai mulți copii spre sport. Suntem în secolul tehnologiei iar copiii, și nu numai, au uitat să mai facă mișcare. Sportul în viața fiecărui copil înseamnă sănătate, disciplină și încredere pe care le dobândești făcând ceva de plăcere.”

Sportul i-a schimbat viața lui Flavius Biea. Era un copil când a început să boxeze.

Flavius Biea: „Îmi ajungeau mănușile până la coate. Pentru că eram timid, nimeni nu mi-a dat nici o șansă. Am avut însă ambiția și dorința de a câștiga. Până în anul 2002, nu pierdusem cu nici un copil de vârsta mea vreun meci!”

Acum fostul campion mondial de tineret la amatori are în Timișoara propriul club și sală de antrenament. Unul dintre visurile sale este acela de a-l descoperi printre cei mai mici iubitori de box, pe viitorul campion olimpic.

Flavius Biea: „Singurul campion olimpic al nobilei arte pe care l-a dat România este Nicolae Linca, laureat cu aur la Melbourne în 1956. Mi-aș dori ca următorul campion să plece din sala mea de antrenamente.”

La Timeless 4ALL Festival, pe lângă demonstrațiile organizate de Biea Boxing Gym, campionul timișorean va prezenta publicului centurile IBA.

Flavius Biea: „În spatele centurilor câștigate, se ascund 26 de ani de muncă titanică și voința de a rămâne în paginile boxului românesc. Ce îmi doresc acum, prin performanța mea de la profesioniști este să atrag atenția cât mai mult asupra acestui sport, să adun cât mai multă lume în jurul evenimentelor organizate de noi pentru promovarea boxului și să creștem alți sportivi performanți.”

Flavius Biea în clasamentul mondial conform clasamentului oficial BoxRec:

-Locul 1 pound-for-pound  în România (la toate categoriile de greutate)

-Locul 1 la categoria de greutate (super-welterweight) în România

-Locul 53 mondial din 1.553 de boxeri activi la categoria de greutate (super-welterweight)

-Locul 28 în Europa din 478 de boxeri activi

-Locul 231 în Europa pound-for-pound (la toate categoriile de greutate) din 4182 de boxeri activi.

Timeless 4ALL vă dă șansa să îl întâlniți pe pugilistul timișorean la aerodromul „Cioca” de lângă Timișoara, în cadrul festivalului care va avea loc în perioada 3-5 septembrie. Puteți avea șansa ca cei mici să își pună mănușile de box chiar de mâine și de ce nu, să devină noii campioni olimpici.

De asemenea, la Timeless 4ALL Festival poți cunoaște campionii timișoreni la karate și dans. Ateliere, workshopuri, demonstrații și prezentări sunt puse la dispoziția publicului de către organizatori, astfel încât fiecare să își găsească pasiunea.

În cele trei zile de Timeless Festival sunt activități și distracții pe alese:

– Dino Park, cursa de obstacole, trambuline, castele gonflabile, animatori de circ, teatru de păpuși, show de magie și mai câte;

-stații VR, stații de gaming, perete de cățărat, kart-uri electrice, fotbal gonflabil, Planetarium, o variantă proprie a competiției IronMan numită IronKid;

-Ateliere:

Atelier de magie

Atelier senzorial de slime

Atelier de modelaj porțelan rece și plastelină

Atelier de papuși

Atelier de kirigami

Atelier de picturi pe față

Atelier de arte marțiale

Atelier de dansuri

Atelier de aranjamente florale.

 

Concerte și spectacole:

 

3 septembrie:

DJ IST

DJ ANGELO ES

DJ ALLY KZAN

HAARAW

 

4 septembrie:

Gașca Zurli

Teatrul Merlin

Dorian Popa

Andra Gogan

Mario Fresh

 

5 septembrie:

Magicianul Lorenzo Cristian

Teatrul Merlin

Celia

Bibi și Antonio Pican

 

Într-un ambient deosebit de plăcut, alături de familie, prieteni și artiștii voștri preferați, în incinta Aerodromului „Cioca” de lângă Timișoara sunteți așteptați la cel mai mare festival din România dedicat familiei.

 

Detalii despre program găsiți pe: https://facebook.com/Timeless4ALLFestival

 

Pentru bilete și abonamente intrați pe: https://www.iabilet.ro/bilete-timeless-4all-festival-66061/

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.