Pentru peste 400 de elevi școala începe mai repede, pe 6 septembrie. Printre noutățile de la British International School of Timișoara, noua sală de sport la standarde internaționale

British International School

British International School

British International School of Timișoara, prima școală internațională din vestul țării va deschide anul școlar 2021 – 2022 în data de 6 septembrie. Campusul a continuat să se dezvolte, școala urmând să aibă o nouă sală de sport modernă, încă din această toamnă.

Aproape 420 de elevi din 15 țări, din Timișoara, dar și Arad, se pregătesc să înceapă cursurile celui de-ai treilea an școlar la British International School of Timișoara. 72 dintre aceștia sunt elevi noi și provin atât din Timișoara, cât și din țări precum Germania, Canada, Statele Unite, Turcia, Slovacia, Austria si Polonia.

De asemenea, a fost lărgit și corpului didactic și staff-ului școlii, 17 profesori alăturându-se British School din acest an, dintre care 11 sunt internaționali provenind din țări precum Marea Britanie, Statele Unite, Croația și Slovacia. Astfel, elevii vor avea oportunitatea să studieze și să se dezvolte într-un cadru internațional având acces la un învățământ de înaltă calitate. De altfel, profesorii s-au reunit deja pentru pregătirea noului an școlar.

Expansiunea școlii este o confirmare a procesului de educație oferit, dar și o dovadă de încredere din partea familiilor care hotărăsc să se le alăture acestei comunități. Din acest an școlar au fost deschise grupe suplimentare de elevi pentru grupa pregătitoare, respectiv anii 1 și 2. La British International School of Timișoara vor învăța elevi începând cu vârsta de 4 ani (clasa pregătitoare) până la 17 ani (anul 11, conform sistemului de educație din Marea Britanie).

Capacitatea de școlarizare va continua să crească treptat, iar prima promoție va absolvi studiile liceale, cu examenele International Baccallaureat, în iunie 2024. Numărul de locuri disponibile pentru anumite clase râmâne limitat, în urma creșterii interesului față de învățământul în sistem britanic și ca urmare a extinderii treptate.

Părinții care doresc să afle detalii despre modalitățile de înscriere pot accesa procedura detaliată de admitere precum si informatiile legate de costul scolarizării la adresa http://britishschool-timisoara.ro/ro/admission/. Informații suplimentare pot fi obținute prin email la admissions@britishschool-timisoara.ro sau prin telefon la 0799 408 341 în intervalul luni-vineri, orele 9.00-17.00.

Rezultate remarcabile la testele internaționale

Elevii din clasele mari au susținut și primele examinări Cambridge unde au obținut rezultate foarte bune, 90% din elevii din anul 9 având note peste medie la matematică și științe, iar 40% având note de top. De asemenea, 75% din elevii din anul 10 au obținut note în intervalul A*-A (maxim) la matematică.

Rezultatele sunt încurajatoare pentru examenele internaționale ce vor urma. Examenele Cambridge iGCSE sunt calificări internaționale recunoscute și renumite pentru elevii de 14-16 ani. Aceste rezultate sunt foarte importante deoarece reprezintă un prim pas în progresul academic având ca obiectiv final.

“Suntem foarte mândri de realizările elevilor nostri la aceste examene care au obținut rezultate extreme de bune, peste media internațională la multe materii. Aceasta este într-adevăr o mare realizare pentru școala noastră și ar trebui să fim cu toții mândri, mai ales ținând cont că pentru majoritatea elevilor limba engleză nu este limba maternă”, subliniază Ciprian Țiplea, directorul instituției.

Acreditări Internaționale pentru British International School of Timișoara

British International School of Timisoara a obținut încă din primul an de funcționare prestigioasa acreditare internațională COBIS (Council of British International Schools), acordată în urma unei riguroase inspecții care a concluzionat ca institutia îndeplinește standardele prevăzute pentru o școală internațională cu curiculum britanic. În același timp, in urma cu doi ani, a fost obținută certificarea Cambridge, fapt ce a permis acreditarea primului centrul de examinare Cambridge International din zona de vest a țării. De altfel, prima examinare Cambridge a fost organizată în acest an, elevii obținând rezultate deosebite.

Totodată, scoala a finalizat pasul doi din procesul de acreditare COBIS, care reconfirmă înalta ținută academică a procesului de învățământ organizat de British International School of Timisoara. Școala a demarat procesul de autorizare în vederea oferirii programului International Baccalaureate, obținând anul trecut statutul de “International Baccalaureate candidate school”.

Noua sală de sport va fi dată zn folosință în zilele următoare

Campusul British International School of Timisoara oferă facilități deosebite și continuă să se dezvolte. Începând cu noul an școlar, elevii se vor putea bucura de facilitățile oferite de noua sală de sport a școlii, construite la standarde internaționale. Este prima sală de sport școlară construită în Timișoara după revoluție. Aici elevii școlii vor putea practica sporturi precum handball, basket, voley când vremea nu permite folosirea terenului de sport existent în campus. Tot aici vor putea avea loc spectacole școlare și alte festivități.

British International School of Timișoara și-a început activitatea în 2019, într-un campus situat în zona de nord a orasului, pe strada Aurora, construit în jurul unei clădiri istorice complet renovate, ce datează din 1910. British International School of Timișoara beneficiază de facilități moderne și resurse de calitate, inclusiv tehnologie de ulima generatie, săli de clasă moderne cu laboratoare special destinate orelor de informatică, artă, muzică, științe. Școala pune la dispoziția elevilor un spațiu generos pentru educația în aer liber, îmbinând activitățile didactice cu cele de recreere. De asemenea, pe tot parcursul școlarizării, elevii beneficiază de consiliere academică cu scopul de a-i ghida înspre un program educațional adecvat și pliat pe pasiunile și abilitățile lor.

Procedura detaliată de admitere precum si informatiile legate de costul scolarizarii sunt disponibile pe site-ul scolii la adresa http://britishschool-timisoara.ro/ro/admission/.

Informații suplimentare pot fi obținute prin email la admissions@britishschool-timisoara.ro sau prin telefon la 0799 408 341 în intervalul luni-vineri, orele 9.00-17.00.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.