Un număr destul de mare de unități școlare din Timiș vor începe noul an de studiu tot fără autorizație dată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru securitatea la incendiu. Totuși, o mică scădere față de anul precedent se poate vedea, chiar dacă este aproape insesizabilă.
Astfel în perioada 2020-2021, prin activitățile desfășurate ale inspectoratului (conferințe, întâlnirii cu factorii responsabili-primarii, controale de prevenire, asistență tehnică de specialitate) numărul de clădiri ale unităților de învățământ care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu a scăzut de la 91 la 88 (obținere autorizații de securitate la incendiu, revenire la situația inițială a construcției). Alte 87 sunt autorizație, iar pentru 34 dintre cele care nu au acest document au fost emise avize prealabile, adică urmează să fie autorizate după ce finalizează lucrările menționate în aviz. Sunt 737 de clădiri care nu sunt supuse autorizării.
Conform celor semnalate în cursul verificărilor executate de ISU, investițiile necesare solicitării autorizațiilor de securitate la incendiu necesită alocarea de fonduri, de care reprezentanții unităților administrativ teritoriale nu le dețin.
Comentarii prin facebook