Am înțeles încă de la venirea lui Dominic Fritz în administrația timișoreană că neamțul nu-și va face, precum ex-primarul Nicolae Robu, echipă de fotbal pentru care să alerge la final de campionat o tură de stadion cu steagul în mână, sărbătorind promovarea în prima ligă. Bănuiam că teutonul nu are pasiuni din astea cu cine să joace aripă stângă în echipa fanion a Banatului, ce campanie de transferuri să facem anul ăsta pentru a deveni Cea Mai Poli Dintre Toate Poli, dar de aici și până la a face mișto de iubitorul de fotbal e drum lung.
Filosofia despre sport a lui Dominic Fritz este una sănătoasă dacă am avea timp numai de enunțul ei. El zice bine când zice că fotbalul și sportul în general se vor ridica în Timișoara când autoritățile susțin activitatea de masă, că primăria mai degrabă are rolul să pună la dispoziția timișorenilor baze sportive, apoi să susțină prin proiecte promovarea copiilor, iar copilul după ce crește mare va dori să meargă la Poli să dea gol în poarta lui Dinamo. Dar treaba asta e ca și cu protejarea stratului de ozon și consumul de carbon în pădurile amazoniene. Așa o fi, dar nu renunțăm brusc la toate plăcerile până ce ne cresc arborii, freamătă planeta de verdeață și noi vom face sport sănătos.
Nu, mai ardem și noi o hidrocarbură mai mică, ne mai permitem o bucurie și din asta convențională, să nu murim până ce Dominic Fritz apucă la bătrânețe ca fotbalul să explodeze în Timișoara, exact când Mihalcea și Brâncovan sunt plecați cu bilet de la casa de pensii la Băile Govora, pavilionul reumatici. Să spui astăzi că tu sprijini fotbalul timișorean, aprobând un proiect de futsal, fotbal feminin, gps-uri pentru juniori când Poli e vai de mama ei la un secol de la înființare, e ca și cum te-ai duce într-un birt din Vaslui să le faci cinste oamenilor cu un rând de bomboane mentosane, că sunt delicioase.
Vor zice alegătorii primarului Fritz și timișorenii nemicrobiști că edilul n-are cum să mai ridice pe Poli la nivelul european din vremea lui Marian Iancu, că dumnealui nu se bagă cu șantajul să atragă investitori străini puternici, că municipalitatea nu are bani și poate nici cadrul legal să bage bani în echipa de seniori a lui Poli, dar atunci taci și nu te mai lauzi c-ai dat caramele bețivilor din Vaslui. Faci ce poți ca primar, echipă de șah, un cor de gospel cu care să fim campioni mondiali, dar nu mai vorbești de sport, nu mai vorbești de fotbal.
Poate că Dominic Fritz ne privește ca pe niște ciudați cărora le arde de fotbal, când ei n-au o societate de termoficare, dar asta e, se bucură și românii cumva. Batem Aradul, oprim pe Becali să ia titlul, mai vizităm Europa măcar până la Belgrad, primarul ar trebui să simtă chestiile astea, nu să se întrebe de ce cetățenii din Pamplona fug a proasta de tauri pe străzi. Îi iei cu bune și rele, cu apucături ciudate și cele normale, ei te-au ales, la urma urmelor.
Când va mai avea impulsul să se laude cum sprijină el sportul cu balonul rotund, dar neimplicându-se deloc în facilitarea unei industrii fotbalistice la Timișoara, Dominic Fritz ar trebui să se întrebe de ce ar lăsa copiii din orașul acesta telefonul plin de jocuri pentru a face fotbal. Pe cine pui gps-ul dacă ăi mici n-au modele? Chiar așa? Vede copilul undeva acest sport? I se face poftă cumva să-l practice? În ce context i s-ar insufla pofta asta? În chinul Politehnicii și al Ripensiei din divizia B? Să fim serioși, nici stadioane nu avem!
Și dacă, la absurd, cartiere întregi de copii vor merge să practice acest sport la 12 ani, unde vor juca ei când vor împlini 18? La Dinamo, la FCSB, la Cluj sau la Hagi? Cine va încasa banii ăștia din transferuri? Vreo asociație din Buziaș în cârdășie cu vreun șmecher de impresar? Da, dar știți ce sănătoși vom fi noi, microbiștii, când vom vedea asta? Știți cum ni se va umfla jugulara înainte să mergem la vot?
Comentarii prin facebook