Până la începerea sezonului de încălzire 2021 – 2022, Colterm va executa lucrări de mentenanță la rețeaua primară pentru a evita, pe cât posibil, eventuale avarii care ar putea surveni în perioada de iarnă.
Reprezentanții companiei au anunțat, duminică, faptul că aceste lucrări vor debuta cu manevre de izolare a diverselor zone din rețea pentru depistarea unor neetanșeităti minore, cele majore fiind eliminate cu ocazia efectuării probelor de presiune deja efectuate. Aceste neetanșeități pot degenera, în timp, avarii din cauza presiunilor și temperaturilor mult mai mari la care va fi supusă rețeaua primară în timpul sezonului de încălzire.
Manevrele se vor executa etapizat, în mai multe zone ale orașului, și fac parte din programul de pregătire a sezonului de încălzire 2021 – 2022.
Astfel, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde timp de trei zile în mai multe zone din Timișoara.
Luni, 6 septembrie, între orele 8 și 16, rămân fără apă caldă locatarii din zonele: Sala Olimpia, Soarelui, Calea Girocului, Calea Șagului și Dâmbovița.
Marți, 7 septembrie, între orele 8 și 16, întreruperea va afecta zona centrală și Mircea cel Bătrân.
Miercuri, 8 septembrie, între orele 8 și 16, clienții Colterm din Circumvalațiunii, Bucovina, Aradului, Lugojului și Tipografilor nu vor avea apă caldă.
De asemenea, luni, în vederea unei intervenții la rețeaua primară, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde la punctul termic Plevna, între orele 9-16. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: 16 Decembrie 89, Brașov, Caraiman, Plevna, Remus (parțial), T. Vladimirescu și V. Madgearu.
Comentarii prin facebook