Arhiva pentru luna: septembrie 2021

A fost deschisă o secție de pre-terapie la Spitalul Victor Babeș

A fost deschisă o secție de pre-terapie la Spitalul Victor Babeș

Creșterea accentuată a numărului de pacienți cu forme severe și foarte severe de infecție cu SARS-CoV 2, dar și numărul mic de paturi de ATI a dus la necesitatea înființării unei Secții de Pre-Terapie la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș. Sâmbătă seara, parterul secției de Pneumologie a fost transformat în zonă

Pregătire excelentă în Ungaria și un loc secund

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a avut un final de săptămână încărcat, cu trei partide amicale în Ungaria, în compania unor echipe valoroase din Franța și Ungaria. În primul joc din Ungaria, în afara turneului, CSM Lugoj a evoluat în trei seturi contra formației Volero Le Cannet, din Franța, încheiat 2-1 în favoarea echipei

Biletul unic de intrare la muzeele din Timișoara va costa 24 de lei. Vor fi chiar și abonamente lunare

În urmă cu jumătate de an, Consiliul Județean Timiș propunea introducerea unui bilet de intrare unic pentru toate cele trei muzee pe care le are în administrare. Inițiativa a fost aprobată, fiind una utilă, în contextul anului în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, iar acum a fost stabilit și prețul acestui bilet

Peste 200 de timișeni, amendați pentru că nu purtau masca

235 de polițiști de la IPJ Timiș, alături de polițiști locali, jandarmi, pompieri din cadrul I.S.U Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat, duminică, mai multe controale în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Aceștia au verificat 123 de firme, precum şi 50 de mijloace de transport persoane, dintre care 18 mijloace de transport în

STPT vrea utilaj pentru a rezolva deraierea tramvaielor, în valoare de un sfert de milion de lei

Societatea de Transport Public Local Timișoara vrea să se doteze cu un nou ”Echipament deraiere-repunere pe șina tramvai”. Licitația pentru cumpărarea acestuia a fost lansată pe SEAP, iar suma oferită este de 250.000 de lei. Societatea care se ocupă de operarea rețelei de tramvaie din orașul de pe Bega caută un utilaj performant cu care

recas-apel-de-selectie-5-6a

Grupul de Acțiune GAL Colinele Recaș oferă noi oportunități de finanțare prin lansarea a două apeluri de selecție

Termenul de depunere al proiectelor aferent apelului de selecție pentru Măsura  5/6A – ÎNFIINȚAREA ȘI DEZVOLTAREA ÎNTREPRINDERILOR  a fost prelungit până la data de 19 Noiembrie 2021, ora 16:00 . Termenul de depunere al proiectelor aferent apelului de selecție pentru Măsura  6/2A – SOLUȚII INOVATIVE PENTRU O AGRICULTURĂ/INDUSTRIE ALIMENTARĂ COMPETITIVĂ  a fost prelungit până la

Obezitatea, factor declanşator pentru multe boli. Ce forme de cancer poate produce

Rata de obezitate a crescut alarmant în ultimii ani, în special la copii. Obezitatea poate să vină la pachet cu multe boli şi afecţiuni, printre care şi cancerul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte obezitatea ca: „o acumulare anormală sau excesivă de grăsime în ţesutul adipos, în măsura în care sănătatea este afectată‟. Criteriile acceptate

apa calda

Colterm întrerupe azi furnizarea apei calde pe mai multe străzi din Timişoara

În vederea unei intervenții la rețeaua termică primară, Colterm anunţă întreruperea furnizării apei calde la punctele termice 12, Siret, Păltiniș, Madgearu, Mugurii, Plevna,  în ziua de luni, 27 septembrie 2021, între orele 8-18. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile: 16 Decembrie 89,  Brașov, Caraiman, Ghe. Doja, Plevna, Remus, F. Barbu,

Florin Citu Alin Nica

Alin Nica a fost votat vicepreşedinte PNL pe domeniul Transporturi şi Infrastructură. “Echipa câştigătoare” a învins pe linie

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, a fost votat vicepreşedinte al partidului, obţinând 1.377 de voturi, urmând să gireze domeniul Transporuri şi Infrastructură. El a reuşit să obţină mai multe voturi decât senatoarea de Timiş Alina Gorghiu, aleasă vicepreşedinte pe domeniul Grupuri Vulnerabile și Minorități. Toţi membrii echipei lui Florin Cîţu au câştigat funcţiile de conducere

UVT Liberty Marathon

1.200 de partcipanţi la a patra ediţie a UVT Liberty Marathon /Foto

La cea de-a patra ediție a  UVT Liberty Marathon au luat startul peste 1200 de participanți, din 11 țări Organizatorii au calculat că s-a alergat cât un sfert din circumferința Pământului, într-o atmosferă de festival și în condiții de siguranță.  Astăzi s-a desfășurat cea de-a patra ediție a unui eveniment care își propune să pună Timișoara

Doar zece paturi ATI pentru bolnavii Covid mai există în spitalele din România. Niciun pat liber în Timiş

În acest moment, în spitalele din România au rămas doar zece paturi disponibile destinate bolnavilor cu Covid-19. Acestea se află în unităţi spitaliceşti din judeţele: Vrancea – 6; Sibiu – 3; Ialomiţa – 1. La nivel național sunt libere zece paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu

Bilanţ coronavirus: 6.333 persoane confirmate şi 111 decese, în ultimele 24 de ore

De la ultima raportare, la nivel naţional 6.333 de persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2. Au fost efectuate 16.062 de teste RT-PCR şi 28.208 teste rapide antigenice. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.220 de pacienţi.   Până astăzi, 26 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.194.106 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID

În Timiş, 381 de persoane confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, dintre care 214 sunt din Timişoara

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 381 de persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 1.709 teste, dintre care 853 de teste rapide. În Timişoara au fost confirmate 214 cazuri. Cinci decese din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, 381 persoane au

mosnita noua

Restricţii mai dure în şase comune din Timiş, printre care se numără “periurbanele” Dumbrăviţa şi Moşniţa Nouă

Comunele Dudeștii Noi, Dumbrava, Dumbrăvița, Mașloc, Moșnița Nouă și Pădureni vor intra, începând de luni, pe anexa 2 de restricţii. Pe această anexă sunt cuprinse localităţile în care rata de infectare este mai mare de 6 şi mai mică de 7,5. În aceste localităţi sunt inchise cinematografele, sălile de spectacole etc, iar concertele sau competiţiile

Amenzi de peste 400.000 de lei de la începutul lui septembrie pentru abandonarea deșeurilor pe stradă

Se dau amenzi usturătoare pentru cei certați cu bunul simț care-și aruncă gunoiul la voia întâmplării, însă doar cei prinși sunt sancționați. Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestei luni, 62 de amenzi pentru abandon și depozitare de deșeuri, precum și pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor. Conform reprezentanților Poliției Locale Timișoara, valoarea acestora se

expozitie Grecia

Constantin Duma, “Fotograful Revoluţiei”, a expus la un festival din Grecia/Foto

Cunoscutul fotoreporter timişorean, Constantin Duma, cel care a imortalizat în fotografiile sale Revoluţia de la Timişoara, a expus, zilele trecute, mai multe lucrări la Photometria Festival, în Grecia. Fotografiile expuse de artistul timişorean prezintă crâmpeie de la evenimentele din decembrie 1989 din Timişoara. Photometria Festival este un festival de fotografie care se organizează anual în

Editorial de Eugen Sasu

Impresii din Secta Sinucigașă. Sunt mândru că Alin Nica e mândru că face parte din “echipa câștigătoare”!

„Sunt mândru că fac parte din echipa câștigătoare”, a spus Alin Nica, președintele PNL Timiș, la finele congresului care a mai pus o cruce pe un partid istoric, cum a concluzionat și Mihai Șora. Alin Nica n-a mai zis ce a câștigat. Dacă e vorba de câștigul dumnealui și a celorlalți componenți ai „echipei câștigătoare”,

Top