Săptămâna aceasta, timișorenii pot plăti la hipermarketul Carrefour cu PET-uri pentru fructe și legume românești

Carrefour

Carrefour

Începând cu 13 septembrie și până pe 19 septembrie, inițiativa Plata cu PET parte din programul Punem Preț Pe Plastic derulat de Carrefour România, va staționa în hipermarketul situat pe Calea Șagului nr. 100. Propunerea retailerului este simplă: pentru 1 PET adus la stație, clienții primesc la schimb, la alegere, un fruct sau o legumă. Iar anul acesta, orice rPET DORNA, dublează cantitatea.

Aflată la a 3-a ediție și pentru a doua oară în Timișoara, Plata cu PET este organizată anul acesta în parteneriat cu liderul pieței locale de băuturi, Coca-Cola HBC România și cu sprijinul Green Point Management, Financiar Recycling, Green PC Ambalaje și Recycle International.

Prin această inițiativă, Carrefour alături de partenerii săi încurajează trecerea la obiceiuri mai bune de consum la cumpărături, dar și acasă, printr-un mecanism simplu și prietenos, la îndemâna oricui. Încă de la lansarea din 2019, campania propune o schimbare de perspectivă: plasticul este o resursă iar dacă este tratat responsabil acesta poate avea valoare.  

Plata cu PET face parte din programul de economie circulară Punem Preț pe Plastic, care include inițiativele de mediu Carrefour România. Programul oferă consumatorilor acțiuni concrete și îi încurajează să adopte comportamente responsabile față de natură atât la cumpărături cât și acasă.

„Plata cu PET este inițiativa care exprimă cel mai bine viziunea Carrefour România asupra economiei circulare, transformând plasticul în monedă de schimb pentru fructe și legume produse local și încurajând reintroducerea plasticului în circuitul economic, prin reciclare. Susținem astfel un proces de educare a publicului pentru un consum responsabil de plastic și alte resurse și, de asemenea, încurajăm clienții să adopte obiceiuri mai bune acasă și la cumpărături. Ne bucurăm să avem alături de noi parteneri strategici, împreună cu care extindem programul și îl aducem în 20 de hipermarketuri din 19 orașe din România”, a declarat Felician Cardoș, Environmental Manager Carrefour România.

“Green Point Management se implică activ și constant, de peste patru ani, în evoluția economiei din România spre un model circular, cu obiectivul clar de a crește semnificativ gradul de reciclare. Prin inițiativa “Plata cu PET”, am început acum doi ani o colaborare durabilă cu partenerii noștri, iar rezultatele campaniilor din anii trecuți au dovedit că împreună putem schimba mentalități și comportamente în rândul populației. Mai mult decât atât, împreună am creat infrastructura atât de necesară pentru colectarea separată care să fie la îndemâna oamenilor”, a declarat Andrei Dinescu, Deputy CEO Green Point Management.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.