Final încins, dar fericit! Timișoara bate pe terenul lui Dinamo după un meci spectaculos

baschet

baschet

SCM Timișoara a obținut prima victorie în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2021/22. Formația din Banat a învins pe Dinamo București în deplasare, scor 87-83, după prelungiri, într-un meci din cadrul etapei a 3-a. Violeții mai au un eșec la un singur punct, etapa trecută cu Piteștiul, în timp ce Dinamo venea după o înfrângere la Voluntari, tot după prelungiri.

Oaspeții au început mai bine și s-au desprins pe tabela de marcaj, fiind în avantaj pe tot parcursul secvenței inaugurale. Elevii lui Dragan Petricevic au câștigat primul sfert cu 21-12. Dinamo a revenit cu un parțial extraordinar de 13-0, apoi ambele echipe au trecut în avantaj ca gazdele să intre la vestiare cu 37-34.

Bănățenii au revenit pentru scurt timp în față, având patru puncte avans, dar banca lui Dinamo a contribuit din plin, iar tabela arăta 55-51 după 30 de minute. Gazdele s-au desprins apoi la 7 puncte și la un maxim de 11, iar meciul părea terminat. Timișoara a revenit însă cu un parțial de 10-0 și după un final destul de ciudat s-a consemnat egalitatea, 72-72. S-a intrat astfel în prelungiri, acolo unde jucătorul timișorenilor Darion Strong a continuat să facă legea, seria lui de puncte aducând până la urmă victoria meritată a Timișoarei, 87-83. Una specială, care duce echipa la următorul nivel.

Lawson Korita a reușit 24 puncte, Nenad Miljenovic a totalizat 21 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive, 3 intercepții, Cecil Williams a terminat cu 13 puncte, iar Andrei Mandache a terminat cu 11 puncte, 5 recuperări pentru Dinamo. În replică, Darion Strong a reușit 34 puncte, 6 pase decisive, 3 intercepții, Alex Olah a adăugat 19 puncte, 12 recuperări, 3 capace, iar Adam Mirkovic a terminat cu 17 puncte pentru SCM Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celula 3 de la depozitul de gunoi de la Ghizela ar urma să fie deschisă la toamnă

În această toamnă ar urma să devină funcțională cea de a treia celulă de la depozitul de gunoi de la Ghizela. Acolo lucrările de amenajare au ajuns la 70 la sută din total. Suntem în grafic cu lucrările, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, instituția care administrează locația de la Ghizela. Pentru a nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celula 3 de la depozitul de gunoi de la Ghizela ar urma să fie deschisă la toamnă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş

Personalitate complexă a vremurilor noastre, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit „artist”. Cel puţin asta şi-a trecut pe pagina sa de Facebook. Acest lucru nu-i împiedică însă pe liderii PNL Timiş să ia în discuţie situaţia fostului primar în perspectiva excluderii din partid. Şi nu pentru faptul că ar fi artist sau golgheter,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița

Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Campionul național absolut en-titre al Categoriei I la viteză în coastă, Radu Benea, se numără printre cei 59 de piloți care vor lua startul în acest weekend la Memorialul Werner Hirschvogel de la Reșița, a patra etapă a sezonului, pe traseul unde deține deja recordul. Cu două victorii din trei posibile în actuala ediție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul e gata de acțiune, iar timișoreanul Radu Benea este în goana spre un nou record la viteză în coastă, la Reșița
Pista de biciclete de pe malul Begăi devine sâmbătă, 4 iulie, de la ora 10:00, locul de desfășurare a unei acțiuni de tipul Treasure Hunt, o experiență inedită pe două roți, dedicată mișcării sustenabile, istoriei locale, patrimoniului de pe Bega și turismului lent. Aventura începe la ecluza din Sânmihaiu Român și continuă pe pista de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vânătoare de comori pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Acțiunea are loc, pe două roți, sâmbătă
Educația nu se va opri la absolvire, iar UPT va juca din nou unrol inovator și va fi aproape de studenți și după ce aceștia vor absolvi, devenind un partener pentru întreaga carieră. Într-o economie în care tehnologia evoluează mai repede decât ciclurile universitare, învățarea nu se mai încheie odată cu absolvirea facultății. Pentru tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT își extinde rolul dincolo de formarea studenților și devine un partener al profesioniștilor pe tot parcursul carierei
Personalitate complexă a vremurilor noastre, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a devenit „artist”. Cel puţin asta şi-a trecut pe pagina sa de Facebook. Acest lucru nu-i împiedică însă pe liderii PNL Timiş să ia în discuţie situaţia fostului primar în perspectiva excluderii din partid. Şi nu pentru faptul că ar fi artist sau golgheter,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Devenit „artist”, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pe cale de-a fi exclus din PNL Timiş
ACS Floreta Timișoara a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Scrimă pentru Copii (U13), confirmând încă o dată valoarea școlii timișorene de floretă. În competiția individuală, Ștefan Pânzaru, elev al Colegiului Național „C.D. Loga” din Timișoara, a cucerit titlul de vicecampion național la floretă masculin U13. După un parcurs excelent, cu victorii în sferturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două medalii pentru ACS Floreta Timișoara la Campionatul Național U13. Ștefan Pânzaru este vicecampion național
La Iulius Town a început Summer Sale, Campania de reduceri în care fiecare membru al familiei își poate găsi ceva pe gustul său. Multe dintre locațiile tale favorite au dat deja startul promoțiilor, iar în catalogul online găsești informații despre ofertele disponibile, cât și inspirație pentru un look flawless. Summer Sale a început la brandurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Summer Sale, la Iulius Town cu reduceri de până la 70%. Shopping de vacanță la super prețuri
Societatea de Transport Public Timișoara a avut în vedere cele mai… avangardiste metode pentru a rezolva problema masticului dintre șinele de tramvai și asfalt, mastic care s-a topit din cauza caniculei și s-a lipit de boghiurile tramvaielor. Pe lista soluțiilor vizate a fost chiar și turnarea pe șine de apă cu gheață. Se pare că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT a vrut să pună apă cu gheață pe șinele de tramvai pentru a opri topirea masticului din cauza caniculei
La SCM Politehnica, echipa de baschet a orașului se schimbă liniile în acest sezon. Opt dintre jucătorii echipei, printre care și cei mai buni nu au mai fost păstrați. În schimb, vin alții să încerce să ducă echipa mai departe. Badiu, Blaj-Voinescu, Nesbitt, Mirkovic, Devon Thomas, Bjelic, Borovnjak și Vujosevic – coșcheterul echipei în ultimii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revoluție în lotul echipei de baschet! Opt jucători au plecat și au venit patru, deocamdată
Top