Tandemul Iohannis – Cîţu a condus România spre o nouă “perfomanţă” notabilă. Ţara noastră se află pe locul II în lume, la decesele zilnice de coronavirus raportate la populaţie. Doar Bulgaria ne întrece la acest capitol, ţară cu care împărţim ultimele două locuri în Europa, la rată de vaccinare. Legătura între rata de vaccinare şi…
Pfizer cere autorizarea vaccinurilor pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani
Pfizer a cerut guvernului SUA să permită utilizarea vaccinului împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Dacă guvernul va aproba această cerere, copiii vor primi două doze la o distanță de trei săptămâni, la fel cum fac adolescenții și adulții, dar cantitatea dozei va fi mai mică. Părinții și medicii…
Sârbii au finalizat partea lor de pistă de biciclete de pe malul Begăi și se vor lega de cea din România. Punctul de frontieră mai întârzie puțin
Mai sunt mai puțin de două luni până când proiectul transfrontalier România – Serbia, de reluare a circulației navale pe Bega între cele două țări urmează să se închieie, iar veștile bune sunt că cea mai mare parte a lucrărilor, atât la canal, dar și la pista de biciclete construită pe marginea acestuia, între Timișoara…
Universitatea Politehnica Timișoara a fost inclusă, pe o poziție de vârf, în topul Times Higher Education
Universitatea Politehnica Timișoara a obținut primul loc din România, la domeniul Computer Science, în prestigiosul ranking Times Higher Education (THE) pentru anul 2022, dat publicității miercuri, 6 octombrie 2021, în Marea Britanie. UPT este plasată pe locurile 600 – 800 la nivel mondial, zonă în care mai este plasată Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca. Pe…
Peste 1.000 de timișeni au sunat, joi, la ambulanță
Subprefectul Ovidiu Drăgănescu face apel la timișeni să respecte măsurile de protecție împotriva coronavirusului. Acesta atrage atenția că situația în spitale este critică. „Ieri, Serviciul de Ambulanță Timiș a avut peste 1.000 de solicitări. În spitalele județului ne apropiem de ocuparea maximă a numărului de paturi pentru cazurile severe, cele de la ATI sunt demult…
Campania de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii va demara săptămâna viitoare
Pentru sezonul 2021-2022, Ministerul Sănătăţii intenționează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea a unui număr de aproximativ două milioane de doze de vaccin gripal. Ministerul Sănătății a încheiat semnarea contractului în baza căruia vor fi livrate primele 300 000 doze de vaccin gripal, urmând ca în…
Când se schimbă ora în 2021 și ce efecte are acest lucru asupra organismului
Luna octombrie marchează numărătoarea inversă până când românii vor da ceasurile cu o oră înapoi. Acest lucru se va întâmpla în ultimul weekend al lunii și ar putea fi ultimul an în care s-ar face acest lucru. În noaptea de sâmbătă spre duminică, între 30 și 31 octombrie, românii își vor seta ceasurile cu o…
Execuție rețele de apă si canalizare Timișoara Sud
07.10.2021 Noi rețele de apă și canalizare în zona de sud a Timișoarei, din fonduri europene atrase de Aquatim Joi, 7 octombrie 2021, s-a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă si canalizare Timișoara Sud”. Acesta face parte „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul…
Execuție rețele de apă si canalizare Timișoara Nord
07.10.2021 Noi rețele de apă și canalizare în zona de nord a Timișoarei, din fonduri europene atrase de Aquatim Joi, 7 octombrie 2021, s-a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă si canalizare Timișoara Nord”. Acesta face parte „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul…
Cartierul Aeroport rămâne fără apă
Vineri, 8 octombrie, între orele 0.00 și 5.00, în cartierul Aeroport se vor spăla și dezinfecta turnul de apă și rețeaua de distribuție. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței…
Ruben Laţcău îi face plângere penală lui Andrei Drăgilă şi îl dă în judecată pe Radu Ţoancă. Acuză că a fost ameninţat, şantajat şi defăimat
Viceprimarul Ruben Laţcău afirmă că va face o plângere penală împotriva directorului SC Horticultura, Andrei Drăgilă, pentru șantaj și abuz în serviciu. Totodată, pe consilierul local PSD Radu Ţoancă îl va chema în judecată pentru defăimare. Consilierul local PSD Radu Țoancă, a afirmat astăzi că la Parchetul de lângă Judecătoria Timișoara va fi înregistrată…
Un tânăr a mers la furat cu mașina neînmatriculată pentru care nu avea permis. Și numărul e fals
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au reținut doi tineri, de 25 și 26 de ani, bănuiți de comiterea unui furt în localitatea Dumbrăvița. În data de 6 octombrie, în jurul orei 12:00, agenții au oprit pentru control, pe strada Ion Mihalache, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani. În…
CJ Timiș va construi un nou centru de recuperare a copiilor cu dizabilități, în cadrul Centrului Speranța
Centrul de Resurse și Asistență Educațională „Speranța” va beneficia de un nou centru de recuperare destinat copiilor cu dizabilități, Consiliul Județean Timiș dând ordinul de începere a lucrărilor de construcție a noilor facilități. Valoarea investiției este de peste zece milioane de lei. Copiii timișeni cu dizabilități vor beneficia de servicii de recuperare de calitate. Consiliul…
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, acuză politizarea şi interesele de partid la împărţirea banilor din fondul de rezervă al Guvernului
Flavius Roşu, primarul comunei Şag şi vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), filiala Timiş, afirmă că modul în care s-a făcut împărţirea banilor de la fondul de rezervă al Guvernului este o nouă dovadă de politizare a bugetului. El solicită autorităţilor locale şi naţionale să regândească modul de alocare a fondurilor. Continuă reacţiile vizavi…
Apartamentele din Timișoara au avut creșteri insesizabile de preț în luna octombrie
Piața imobiliară din Timișoara se menține, în continuare, la un nivel stabil, cu o creștere a prețurilor apartamentelor, insesizabilă. O creștere puțin mai mare, de un procent, au avut prețurile apartamentelor noi. În octombrie 2021, prețurile apartamentelor (noi și vechi) scoase la vânzare în România s-au menținut, per ansamblu, la un nivel relativ constant comparativ…
Controversatul Iosif Nicoară, noul director de cabinet al lui Alin Nica
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, are un nu director de cabinet, în persona lui Iosif Nicoară. Personaj controversat, Nicoară a fost şef în Poliţia de Frontieră Timiş, numele lui apărând în dosarul şpăgilor din vămile din vestul ţării. Iosif Nicoară completează echipa lui Alin Nica, în funcţia de director de cabinet. El a fost şef…
A murit Zoltan Marossy, fost subprefect de Timiş
După o lungă suferinţă, din cauza unei boli nemiloase, fostul subprefect de Timiş, Zoltan Marossy, a piedut lupta cu moartea. Marossy a fost subprefect de Timiş de trei ori şi avea 65 de ani. Zoltan Marossy s-a născut pe 14 iulie 1956, în oraşul Dumbrăveni, judetul Sibiu A absolvit Colegiul Bănăţean Timişoara, iar apoi Politehnica…
Consilierul local PSD Radu Țoancă anunță: ”Ruben Lațcău va trebui să mai efectueze 14 zile de muncă în folosul comunității și dosarul penal ar putea fi redeschis”/Documente/UPDATE
Conform informațiilor făcute publice de consilierul local Radu Țoancă, la Parchetul de lângă Judecătoria Timișoara va fi înregistrată oficial o plângere a SC Horticultura SA Timișoara, prin care societatea anunță că actualul viceprimar al Timișoarei, Ruben Lațcău, ar mai avea de executat 14 zile de muncă în favoarea comunității, dintr-un dosar în care acesta a…