În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 649 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate doar 1.278 teste, dintre care 384 teste rapide. De unde rezultă că la două persoane testate, una era infectată. În Timişoara au fost confirmate 343 cazuri. În Timiş, 465 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre…
Rata de infectare în Timişoara a ajuns la 12,23 la mia de locuitori. În Timiş, rata este aproape 10
Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 12,23 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 11,97. Rata de infectare la nivelul judeţului este 9,98, în creştere faţă de ziua precedentă, când a fost 9,79. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Remetea Mare: 18,86. Astăzi, conform datelor furnizate…
Șase firme continuă concursul pentru realizarea autostrăzii cu tuneluri pentru urși, din tronsonul Lugoj – Deva
Un număr de șase firme au rămas în cursa pentru a obține contractul de construcție a porțiunii lipsă, de zece kilometri, din autostrada A1, Lugoj – Deva. Aflată la granița dintre Timiș și Hunedoara, această bucată de autostradă este mai cunoscută ca și autostrada cu tuneluri pentru urși. Tronsonul respectiv a fost extras din lotul…
S-a semnat contractul pentru întocmirea documentației tehnice a proiectului Inelului IV – Vest al Timișoarei, între strada Gării și bulevardul Dâmbovița
Primăria Timișoara face un nou pas spre realizarea noii conexiuni între partea de nord și de sud a orașului, prin pasajul Solventul și de acolo mai departe cu un nou bulevard spre zona Dâmbovița, incluzând și un nou pod peste Bega. Deocamdată se pornește partea de hârtii a proiectului, respectiv întocmirea studiului de fezabilitate și…
Alin Nica anunță deja măsurile unui nou guvern liberal. Se prezintă mecanismul de protecție la prețurile energiei
În ton cu linia partidului, Alin Nica, șeful PNL Timiș, se gândește la momentul în care un nou executiv liberal va fi din nou ”plin” și va putea emite ordonanțe. Liderul local a prezentat o parte din mecanismul prin care se va realiza propunerea Executivului Cîțu de plafonare a prețurilor la electricitate. Deocamdată, Guvernul Cîțu…
18-0! Se întâmplă în Liga 4 Timiş, la Buziaş
După două meciuri în care a făcut paşi înapoi, Buziaşul şi-a refăcut moralul cu o victorie ce nu are rost de prea multe comentarii. Echipa din Staţiunea Inimii a învins cu 18-0 Unirea Grabaţ. Învingătoarea rămâne pe primul loc, învinsa şi-a „consolidat” ultima poziţie. Un alt rezultat care a uimit prin diferenţa de scor s-a…
Primul eşec pentru Dumbrăviţa. Dudeştii Vechi a câştigat la Periam
Liga a 3-a a ajuns la etapa cu numărul 7, iar în Seria 8 s-au disputat câteva partide interesante. În derby-ul zilei, Şoimii Lipova s-a impus la Dumbrăviţa cu 2-0. Este prima înfrângere din actualul sezon pentru echipa de la Pădurea Verde. În ciuda eşecului, Dumbrăviţa a jucat bine, a dominat jocul, şi chiar dacă…
Statul meu nu eșuează niciodată, el așa funcționează
Klaus Iohannis a zis inițial că totul e perfect, că nu e nicio criză, nici politică, nici sanitară, nici de care. Apoi, brusc, a pus degetul pe rana României: statul a eșuat. Și nu oricum, ci trist. A eșuat o dată, a eșuat a doua oară, cred că și a patra numai pe incendii, dar…
Lecția de la Babeș: Cum se face autoexaminarea sânilor
Autoexaminarea sânilor și investigațiile imagistice pot duce la depistarea precoce a cancerului de sân. În fiecare an, în Uniunea Europeană sunt depistate aproape 400.000 de noi cazuri. În România, peste 6.000 de femei sunt diagnosticate cu această maladie an de an. Depistarea cancerului într-o formă incipientă duce la o rată de supraviețuire de peste 95%.…
SCM Timișoara pierde dramatic accesul în finala Superligii de rugby
Prim-divizionara de rugby SCM Timișoara a ratat accederea într-o nouă finală a Superligii după ce a pierdut pe final partida din Ghencea, 18-22. Întâlnirea a avut multe momente controversate, Steaua părând echipa avantajata de arbitri, în mai multe momente ale partidei. Timișoara a jucat cu curaj, a pus primele puncte pe tabelă, a condus tot…
Meci foarte dificil cu Turda. Poli are doar o victorie în primele cinci partide
Handbaliști de la SCM Politehnica Timișoara au meci cu una dintre echipele care s-a aflat constant, în ultimele sezoane, în „careul de ași” al Ligii Zimbrilor, Potaissa Turda. Jocul va avea loc duminică, 10 octombrie, de la ora 15,30, la sala Constantin Jude, cu accesul publicului permis, în condițiile protocolului medical național (vaccinați și cei…
634 de noi cazuri Sars-Cov-2 în Timiş, în ultimele 24 de ore, dintre care 339 în Timişoara
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 634 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.732 teste, dintre care 1.022 teste rapide. În Timişoara au fost confirmate 339 cazuri. În Timiş, 506 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 55 la ATI. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului…
Bilanţ coronavirus: 14.019 persoane infectate şi 282 de decese, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 9 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.346.240 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.598 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.172.139 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore…
Rata de infectare în Timişoara, aproape 12 la mia de locuitori. 21 de localităţi din Timiş au rata mai mare de 10
Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 11,97 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 11,75. Rata de infectare la nivelul judeţului este 9,79, în creştere faţă de ziua precedentă, când a fost 9,50. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Remetea Mare: 18,86. Astăzi, conform datelor furnizate…
Universitatea de Vest Timișoara, la Expo Dubai 2020. Instituția prezintă un film de promovare a culturii capitalei Banatului/VIDEO
Universitatea de Vest Timișoara este prezentă în aceste zile la EXPO 2020 Dubai, în standul de promovare al României, organizat de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul se desfășoară în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, fiind așteptată participarea a 25 de milioane de vizitatori și a peste 190 de participanți oficiali. Universitatea de Vest…
Vrei, nu vrei, primești cont în Spațiul Privat Virtual. Finanțele mută obligatoriu interacțiunea cu contribuabilii în mediul virtual, prin SPV
Activitatea de depunere la Finanțe a documentelor transmise de toți cei care desfășoară activități economice se va face exclusiv online, din martie 2022. Iar pentru aceasta, fiecare persoană juridică, asociere, persoană fizică autorizată, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale primește cadou un cont pe care și-l va crea singur în Spațiul Privat Virtual – SPV, sistemul…
Extinderea drumului județean spre A1, tot cu probleme. Alin Nica are promisiuni de la constructor și speră evitarea rezilierii contractului
Lipsa de activitate de pe șantierul de extindere la două benzi a drumului județean spre nodul A1 de la Giarmata e (aproape) la fel ca și în urmă cu o lună, atunci când șeful Consiliului Județean Timiș amenința firma constructoare cu rezilierea contractului. Totuși, ceva s-a făcut, a fost finalizată o parte din șosea, dar…
Hoţ din locuinţe, băgat după gratii de poliţiştii timişoreni
Polițiștii Secției 4 Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 29 de ani, cercetat pentru furt din locuință. Acesat ar fi sprat o casă, în urmă cu două zile, sustrăgând bunuri şi bani în valoare de aproximativ 4,500 de euro. Vineri, 8 octombrie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat…
Colorantul care nu mai este considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar va fi interzis în UE
Un colorant folosit la guma de mestecat, produse de patiserie, suplimente alimentare, supe şi bulion va fi interzis în UE începând din 2021. Este vorba despre dioxidul de titan. Statele membre au aprobat vineri propunerea Comisiei Europene de a interzice utilizarea dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022. Dioxidul de titan are…
A murit Ioan Căprariu, şeful Casei de Pensii Timiş
Directorul Casei Judeţene de Pensii Timiş, Ioan Căprariu, a decedat în noaptea trecută. El era internat la Spitalul Judeţean, din urmă cu zece zile, suferind de mai multe boli. Căprariu deţinea funcţia de şef al Casei de Pensii de la începutul anilor 2000. În perioada aprilie – decembrie 2019 a deţinut şi funcţia de şef…