”Frăția” nevoii de a avea administrator special. Viceprimarul Cosmin Tabără spune de ce l-a votat PNL pe Amza

Cosmin Tabara

Cosmin Tabara

Răspunsul legat de votul unanim, fără discuții, al consilierilor liberali în favoarea numirii candidatului de partid furnizat de Fritz, Cristian Amza, ca administrator special la Colterm a fost dat de viceprimarul Cosmin Tabără: urgența de a avea un administrator special, chiar dacă în afara plenului spune despre cel ales că habar nu are de termoficare.

Amza nu are nicio experiență în termoficare, dar PNL l-a votat ca să fie bine și să existe un administrator special, spune viceprimarul. Până vineri persoana trebuia desemnată, altfel primăria rămânea fără acel om pe postul amintit.

Am votat astăzi propunerea colegilor din USR pentru desemnarea administratorului special la SC Colterm. Am făcut-o pentru că este un termen contratimp, până vineri acesta trebuie să fie numit, dar ne păstram reticența asupra alegerii făcute de către colegii noștri. Este vorba despre Cristian Amza, președintele USR Giroc și fost candidat la Primăria Giroc, acum consilier local. Câteva aspecte vreau să menționez. În primul rând, Amza este un membru de partid, fără experiență în domeniul termoficării, care nu a avut legături cu această societate. Am dat votul pentru a asigura conducerea societății, dar sunt convins că trebuia găsită o altă soluție de către USR, știu și ei asta. Lucrurile făcute în grabă nu produc rezultate, apoi răsplătirea membrilor de partid foarte loiali cu astfel de poziții în cea mai dificilă perioadă a societății nu cred că era oportună. Pe de altă parte, un vot împotrivă, pe lângă faptul că prejudicia societatea de o conducere legală în timp util, ar fi fost interpretată în sensul că noi, consilierii PNL, ne opunem soluționării gravelor probleme ale Coltermului.”, a anunțat Tabără pe Facebook.

Ce e și mai interesant e că același Tabără recunoaște că ”părțile” au discutat înainte de ședință, ca să nu mai fie … spectacol, adică publicul să nu vadă aleșii cum se ceartă.

În altă ordine de idei, așezarea la masă și discuțiile anterioare plenurilor asigură o ședință mult mai ușoară și fără ”spectacol”. Suntem deschiși să venim cu soluții constructive atâta timp cât ne vor fi solicitate”, a mai spus Tabără.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Beni a spus: (noiembrie 24th, 2021 at 09:59 )

Își consumă energia Tabără ăsta degeaba. Nu pentru că e antipatic și lipsit de carismă nu va ajunge primar. Ci pentru că nu e nimic de capul lui și transmite asta prin toți porii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.