Universitatea de Vest este singura universitate timișoreană plasată pe podiumul Metaranking-ului Universitar 2021

Universitatea de Vest

Universitatea de Vest

Universitatea de Vest din Timișoara își menține poziția în Metaranking-ul Universitar ediția 2021, reușind să se claseze pe poziția a treia la nivel național, cu un punctaj de 14 puncte, obținut în urma procesului de evaluare actualizată (cu 2 puncte în plus faţă ediția 2020). Metaranking-ul Universitar include în analiză 97 de universități active din România (54 publice şi 43 private), dintre care doar 31 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională.

Similar edițiilor anterioare,  evaluarea universităților prin acest Metaranking a constat în identificarea universităților din România cu o minimă vizibilitate internațională și a căror activitate a generat impact în aria academică internațională.

Universitățile românești nominalizate au înregistrat un punctaj total de 195 de puncte, fiind incluse în această analiză doar acele universități care au cel puțin o prezență în cadrul unuia dintre cele unsprezece ranking-uri internaționale, conform metodologiei Metaranking-ului Universitar 2021.

Prezența învățământului superior timișorean este evidențiată în acest Metaranking prin includerea a trei universități care au cumulat 11,28% din punctajul total (22 puncte, dintre care UVT – 14 puncte, UPT – 5 puncte, UMFVBT – 3 puncte).

„Îmi revine rolul deosebit de onorant de a transmite astăzi, cu ocazia anunțării poziției a treia naționale pe care o obține UVT în Metarankingul Universitar 2021, felicitări pentru această ambițioasă și meritorie clasare tuturor membrilor comunității universitare a UVT. Este un merit pe care îl au cercetătorii și studenții, cadrele didactice, personalul administrativ din UVT, dar și toți ceilalți colegi și parteneri instituționali, fără efortul și talentul cărora nu am fi ajuns la acest rezultat de înaltă ținută. Acest rezultat arată exact ce potențial avem și pe mai departe, pentru a ne remarca și mai pregnant în spațiul universitar european”, afirmă rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Metaranking-ul Universitar 2021 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, asigurând continuitate viziunii inițiale, fiind elaborat și publicat cu sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români.

Toate analizele prezentate pornesc de la datele disponibile pe website-urile ranking-urilor internaționale ale universităților la data de 1 noiembrie 2021.

INFO: https://ad-astra.ro/wp-content/uploads/2021/11/Metarankingul-Universitar-2021-Final-2.pdf

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ia întrebați studenții Poli plecati pe dincolo la studii a spus: (noiembrie 26th, 2021 at 23:01 )

Povesti de marketing ieftin a rectoratului ca să mai pape din bugetele Universității. La FAMIGLIA RECTORILOR susținuți de nasul mare Ministru Cîmpeanu, protectorul PLAGIATORILOR.
Nici dracu n-a auzit de Poli prin UE.

Aiureli marca Politrucului rector liberal

yeu a spus: (noiembrie 27th, 2021 at 09:03 )

Se minte mult . Unii fac studii speciale pentru asta, ca doar suntem in era Cimpeanu…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.