În perioada viitoare, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dorește realizarea unor discuții cu ministrul de resort din Serbia. Scopul acestora este armonizarea proiectelor celor două părți de autostradă dintre Timișoara și Belgrad, porțiunile până la granița comună. Proiectul trebuie urgentat, spune acesta.
Proiectul final al traseului autostrăzii Timișoara – Moravița a fost stabilit, iar acum se poate merge mai departe, spune ministrul Transporturilor. În acest scop, el dorește purtarea de discuții cu omologul său din Serbia.
”S-a ajuns la finalul traseului ca proiect, a fost mult dezbătut pentru autostrada Timișoara – Moravița. Erau acele discuții că traseul trece prin casele unora de la Moșnița, s-a ajuns și la rezolvarea problemei și se trece la etapele viitoare. Vom avea discuții cu partenerii din Serbia, cele două drumuri trebuie să se întâlnească. Mi-am propus ca lunile viitoare să am o întâlnire cu omologii din Serbia, așa ca lucrurile să se deblocheze și să meargă cum trebuie și de o parte și de cealaltă a graniței”, a declarat Sorin Grindeanu.
Comentarii prin facebook