Site-ul de știri Sputnik.md, cunoscut pentru propaganda făcută Moscovei, a fost interzis oficial în Republica Moldova. Deși România nu a anunțat o astfel de decizie, nici la noi site-ul nu mai poate fi accesat din Google Chrome, de pe Iphone și Android.
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate din Republica Moldova (SIS) a emis sâmbătă un ordin ce prevede blocarea a două site-uri rusești ”promotoare de informații ce incită la ură și război”, potrivit unui comunicat oficial. Este vorba despre site-urile www.sputnik.md și www.gagauznews.md. Autoritățile moldovene pot lua astfel de măsuri în condițiile stării de urgență.
Site-ul Sputnik.md este deținut oficial de guvernul rus şi era foarte accesat și în România. El promova politicieni controversaţi din România, ultima “eroină” fiind Diana Şoşoacă. Printre personajele premiate de Sputnik s-a numărat şi eurodeputata din Timişoara Maria Grapini.
Comentarii prin facebook