Evoluţie perfectă la Bucureşti pentru „leuţi” şi mai ales Şerban Horga

Echipa de baschet juniori U15 a clubului SCM Timişoara a câștigat toate cele trei meciuri ale turneului din București, primul din faza secundă a Campionatului Național. Leii U15 au trecut în Grupa II de gazda Agronomia București, cu 73-64, apoi au învins ACS Leii București, cu 72-70, într-un meci cu poveste aparte, iar în ultimul joc au trecut de CSS Ploiești, cu 72-62.

Alb-violeții antrenați de Petru Czmor și Aref Gyori Kaed-Bey mai au de disputat un turneu în faza secundă, dar sunt foarte aproape de calificarea la turneul final, în condițiile în care primele trei clasate merg mai departe.

„Fiecare meci de la București a avut particularitatea sa. Pe primul l-am controlat de la cap la coadă. Într-al doilea, s-a simțit oboseala, căci am jucat două partide într-o singură zi, dar am câștigat și cu un pic de noroc. Am beneficiat de „coș cu fault”, cu care am întors rezutatul. În ultima partidă, Ploieștiul venea, precum echipa noastră, după două victorii, dar mai clare și părea favorită. Pe teren, însă, noi am fost mai buni și nu am avut probleme în a ne impune”, spune Petru Czmor, antrenor principal.

În partida cu ACS Leii, băieții în alb-violet au fost conduși cu 12 puncte, când mai erau trei minute de joc, dar au câștigat cu un buzzer beater (ultima secundă) al lui Șerban Horga, jucător ce a încheiat meciul cu 54 de puncte marcate, din totalul de 72. „Da, a luat acea partidă pe cont propriu”, a declarat Petru Czmor, adăugând că „Horga a făcut un turneu excelent. A avut o medie undeva la 48 de puncte marcate pe meci”.

Chiar în ziua când se încheia întrecerea din București, Șerban Horga era premiat de SCM Timișoara drept cel mai bun junior al secției de baschet.

Al doilea turneu din Grupa II se va juca în zilele de 12 și 13 martie, într-o localitate ce urmează a fi stabilită. Turneul final va avea loc în perioada 30 martie – 2 aprilie, cu 12 echipe la start.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate

CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.