România va participa, în perioada 11-20 august, la Campionatul European U16 Masculin – Divizia B de la Sofia (Bulgaria). Printre juniorii convocați se află și Șerban Horga, de la SCM OHMA Timișoara.
El a impresionat recent în sala „Olimpia” din Ploiești la meciurile din cadrul FIBA Youth Development Fund. Șerban tocmai a încheiat un sezon reușit alături de echipele U15 și U18 ale clubului viola, ambele calificate la turneele finale. Totodată, el a fost inclus în premieră în lotul formației de seniori conduse de antrenorul Dragan Petricevic.
Tricolorii U16 au efectuat vizita medicală și se află în cantonament la București. În curând va fi stabilit și anunțat lotul de 18 jucători.
Între 21 iunie și 6 iulie este programat un stagiu centralizat axat pe pregătirea fizică la Limnos, în Grecia.
Va urma, în perioada 7-10 iulie, o serie de meciuri amicale cu Luxemburg, apoi, între 13 și 20 iulie, un nou cantonament la București, după care vor avea jocuri de verificare cu Portugalia (21-25 iulie), un alt stagiu în capitală (27 iulie – 3 august), teste cu Grecia (4-8 august, la Salonic) și, chiar înaintea startului competiției menționate, o perioadă de acomodare în Bulgaria (8-11 august).
La Campionatul European U16 Masculin – Divizia B, România face parte din grupa D, alături de Germania, Ucraina, Finlanda, Irlanda și Slovacia.
Comentarii prin facebook