Austria, o destinaţie obişnuită pentru timişoreni, relaxează reglementările privind accesul pe teritoriul său. Acest lucru se întâmplă de azi şi vine după două luni de restricţii date de pandemia de coronavirus.
Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi persoanele care au trecut prin boală, precum şi cele care deţin un test COVID-19 cu rezultat negativ vor putea să intre în Austria începând de marţi.
În ultimele două luni, persoanele nevaccinate împotriva noului coronavirus nu aveau permisiunea de a pătrunde pe teritoriul austriac, scrie Agerpres.
Decizia are o mare importanţă pentru industria turismului, Austria pregătinduz-se deja pentru sezonul de vară, atunci când vrea să atragă cât mai mulţi turişti.
Începând din 5 martie, aproape toate restricţiile asociate noului coronavirus vor fi anulate în Austria. Doar purtarea măştii sanitare va rămâne obligatorie în anumite spaţii publice.
O excepţie o reprezintă însă oraşul Viena, unde autorităţile locale doresc să menţină pentru moment o parte dintre restricţii.
Comentarii prin facebook