Polițiștii locali nu mai lipsesc autocolante pe parbrizele mașinilor. Ce variantă au acum

În premieră, polițiștii locali din Timișoara au implementat un nou sistem de înregistrare a colantelor tip invitație transmise conducătorilor auto care opresc sau staționează neregulamentar prin aplicație, telefon mobil și imprimantă portabilă.

Poliția Locală Timișoara continuă procesul de digitalizare a activității instituției cu o premieră în ceea ce privește activitatea de verificare și constatare a situațiilor în care sunt încălcate prevederile legale referitoare la oprirea sau staționarea neregulamentară.

Astfel, dacă până acum polițiștii locali care depistau un autovehicul oprit sau staționat neregulamentar lipeau pe parbrizul acestuia un colant autoadeziv tip invitație prin care transmiteau conducătorului auto să se prezinte la sediul instituției pentru întocmirea procesului verbal, colant de dimensiuni mari, completat cu scris de mână, uneori ilizibil, s-a trecut la aparatură modernă.

Începând de azi, funcționează experimental, urmând a fi extins în totalitate, un nou proiect de implementare a colantelor.

Prin contractul cu societatea Expertissa Timișoara SRL, s-a stabilit conceperea unei aplicații pentru gestionarea autocolantelor, în valoare de 21.370 lei fără TVA.

Aplicația mobilă deservită de polițiștii locali va interacționa în mod automat cu aplicația sus amintită și va genera în format electronic toate documentele interne, necesare sancționării contravențiilor din trafic.

Această aplicație este instalată pe 84 de telefoane mobile, dotate cu imprimante portabile, repartizate la tot atâția polițiști locali. Acestea din urmă imprimă o invitație pe hârtie rezistentă la intemperii (ploaie, zăpadă, îngheț) pe care o fixează pe parbrizul autovehiculului. Pe aceasta se pot citi clar datele de identificare a autoturismului, locația exactă, actul normativ încălcat, numele agentului care a constatat fapta, precum și unde trebuie să se prezinte pentru întocmirea procesului verbal.

„Telefoanele performante au fost primite de la furnizorul de telefonie mobilă Orange, cu care instituția are contract, iar pentru funcționarea aplicației au fost achiziționate 84 de abonamente de transmisie de date, în valoare de 93.106 lei fără TVA, pe o perioadă de doi ani. Imprimantele portabile împreună cu rolele de hârtie sunt achiziționate prin procedură simplificată de la societatea IT Genetics SRL, la valoare de 119.989,80 lei fără TVA.

Numai anul trecut au fost tipărite și aplicate 37.379 de colante autoadezive pentru oprirea sau staţionarea neregulamentară, achiziția acestora ridicându-se la suma de 13.900 lei. Prin implementarea noului sistem, cheltuielile cu colantele vor fi de 700 de lei, ceea ce înseamnă o reducere a cheltuielilor cu 95%”, au transmis, marți, reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Deocamdată, procesele verbale pot fi generate doar la sediu, urmând ca, în funcție de bugetul alocat, în viitor, sistemul să fie extins și procesele verbale să se poată imprima la fața locului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

cet a spus: (februarie 15th, 2022 at 12:16 )

Aproximativ 250000 lei sunt numai taxele si consumabilele!

Da politia locala atatea amenzi incat sa acopere suma?
Sau ei lucreaza in pierdere? nici nu am socotit si salariile agentilor!

Prostia și fudulia a spus: (februarie 15th, 2022 at 13:13 )

Prostia și fudulia se numește asta!
Câte parcări a amenajat (măcar delimitate și măturate!) fritzi de când a venit mare primar?
Vrem o țară ca afară?!
Na acum aveți!?
Așa arată la el în germanika parcările?!

liviu a spus: (februarie 16th, 2022 at 08:28 )

Gardieni publici angajati ai primariei pe strazi, in piete in mijloacele de treansport, in toate cartierele.
Aceasta nu trebuie nici modernizata nici digitalizata ci numai REORGANIZATA.
IN folosul cetatenilor.
Poate cineva sa spuna cat a costat, din 2005 pina azi, pe cetatenii platitori de taxe si impozite,
intretinerea si functionarea Politia Locala Timsoara ?

Bam a spus: (februarie 17th, 2022 at 22:28 )

O glumă bună! Și costisitoare. Poate reușiți să-i faceți să păzească bunurile cetățenilor, nu să le „eticheteze „.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lume marcată de evoluția accelerată a tehnologiei și de transformările profunde aduse de inteligența artificială, capacitatea de a înțelege și de a transmite cunoașterea devine o prioritate absolută. În acest context dinamic, Universitatea Politehnica Timișoara celebrează o dublă aniversare academică: 15 ani de la înființarea Facultății de Științe ale Comunicării și 33 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, atrage atenția asupra problemelor create de anularea Planului Urbanistic General al Municipiului Timișoara. Generează o situație administrativă complexă, cu efecte directe asupra investițiilor aflate în derulare, asupra activității birourilor de arhitectură și, implicit, asupra dezvoltării orașului, avertizează organizația profesională Mai mulți membri OAR au semnalat că se află în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.