Centrul civic al comunei Ghiroda va intra într-un amplu proces de modernizare. Printre proiectele care vor schimba faţa comunei se numără și Oficiul de Evidență a Persoanelor (SPCLEP). Pentru acest obiectiv s-a predat deja studiul de fezabilitate
În prezent, Ghiroda duce lipsă de astfel de servicii, iar nevoia apariției acestui oficiu crește pe măsură ce zona peri-urbană a Timişoarei se extinde și atrage după sine un număr tot mai mare de locuitori.
“Noua construcție va prelua necesarul de spații și personal destinat bunei funcționări a departamentul de stare civilă. Astfel, se va reloca activitatea tuturor angajaților serviciului public comunitar de evidență a persoanelor într-un spațiu nou, modern, potrivit unei localități aflată în continuă dezvoltare”, transmit reprezentanţii Primăriei Ghiroda
Pentru acest obiectiv de investiții s-a predat deja studiul de fezabilitate, se așteaptă predarea proiectului tehnic, iar între timp se urmărește și depunerea avizelor în vederea obținerii autorizației de construire.
Comentarii prin facebook