Investiția în ridicarea de noi spații medicale la Spitalul “Victor Babeș” continuă. S-au realizat 35% din lucrări

Lucrările de construcție efectuate pentru extinderea spațiilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. V. Babeș” au ajuns la 35% din total. Începută în decembrie 2020, investiția vizează realizarea unui nou ansamblu, format din trei clădiri.

Până în prezent, s-au realizat demolări ale unor construcții foarte vechi și degradate și au fost realizate noi lucrări de construcții la trei corpuri de clădire, două noi și cel existent. Actualul corp rămâne la nivel de parter, Corpul A va avea un etaj și un etaj retras, iar Corpul B va fi tot la nivel de parter. Se face astfel extinderea centrului de recuperare medicală respiratorie a spitalului prin realizarea a două noi corpuri principale (A și B), articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă. Primarul Dominic Fritz a vizitat șantierul, pentru a vedea stadiul lucrărilor.

Corpul A, la parter va avea accesul principal, hol -sală de așteptare cu grupuri sanitare, front desk, cabinet și vestiare, serviciu de internare / externare a pacienților, legătura cu clădirea existentă și cu corpul B; la etajul 1 vor fi saloane cu grupuri sanitare proprii și spații medicale; la etajul 2: o sală de conferință, o sală de curs și grupuri sanitare. Corpul B (în regim parter), legat de corpul A, va cuprinde spații de kinetoterapie, saune, fizioterapie, salină, aerosoli, sală de mese. În Corpul C2 vor fi cabinete medicale, sală de așteptare.

Corpul C2 (existent) va avea parterurl reabilitat, cu suprafața 266,86 mp. Corpul A (nou) va avea P+2E- construcție nouă cu suprafața de 1772 mp. Corpul B (nou) va avea parter, o construcție nouă cu suprafața de 655 mp

Corpurile de clădire vor fi racordate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a 2 case de scară și 3 lifturi. În cadrul noului ansamblu de la Spitalul Dr. Victor Babeș se vor construi 13 de saloane, 4 saloane/cabinete de studii clinice, 5 cabinete medicale, sală de conferințe cu o capacitate de 50 de persoane, sală de curs pentru 70 de persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale.

Valoarea totală a investiției: 37 milioane lei (37.555.173 lei), inclusiv TVA.

În prezent, stadiul de realizare a lucrărilor este de 35%, termenul preconizat pentru finalizare fiind primăvara anului viitor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO

Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă la Trofeul Râșnov și și-a consolidat fotoliul de lider în clasamentul Categoriei I din Campionatul Național de Viteză în Coastă cu două etape înainte de final. Deși nu era considerat favorit pe traseul de la poalele Cetății Râșnov, atât din cauza mașinii, care nu e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie importantă pentru Radu Benea pe un traseu extrem de solicitant/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026

Economic vezi arhiva Economic

Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și-a reconfirmat statutul de pol de excelență în educație și cercetare prin participarea sa de amploare la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară IEEE dedicate Antenelor, Propagării și Aplicațiilor RFID (SVAP 2026), desfășurată recent la București. Delegația din Timișoara a fost una consistentă, reunind trei cadre didactice invitate ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și excelență academică: UPT, participare de succes la Școala de Vară IEEE – SVAP 2026
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a respectat promisiunea și s-a întâlnit cu locuitorii din Giroc pentru a discuta cu aceștia problema transportului public din comună, preluat de curând de STPT, și a găsi soluții de îmbunătățire. El a găsit și vinovați pentru situația actuală, anume ”micile mafii imobiliare”, și a cerut o abordare unică a problemelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău vrea strategie unică pentru transportul public din zona metropolitană. Propune înființarea unei noi linii de autobuz Timișoara – Giroc – Moșnița
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut duminică doi bărbați, de 18 și 23 de ani, bănuiți de comiterea unei tâlhării calificate. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 13 septembrie 2026, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tâlhărit de doi tineri pentru telefon și… o sută de lei
Italienii de la Ferrero ar urma să cumpere la Timișoara o locație deja construită și nu un teren, așa cum se discuta inițial. Pentru noua fabrică, locația vizată ar fi o unitate deja existentă, ridicată de un cunoscut operator de spații logistice, care construise acel spațiu pentru o companie din domeniul comunicațiilor, dar care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vom avea Nutella de Șag? Ferrero vizează achiziția unor hale în comuna de lângă Timișoara.
Pentru prima dată, arbitrii din cadrul CJA Timiș au primit un set complet și unitar de echipament, achiziționat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor AJF Timiș, fără niciun cost pentru cavalerii fluierului. Fiecare set este compus din două tricouri de arbitru, pantaloni și jambiere, marca Joma, același model de echipament utilizat și la nivelul Ligii 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră în fotbalul timișean! AJF Timiș s-a îngrijit de garderoba arbitrilor/FOTO
Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj începe să se miște/Foto
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat, în data de 8 septembrie, Forumul Online de Afaceri România – Turcia, dedicat dezvoltării și consolidării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul a urmărit să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci oferă noi oportunități de cooperare pentru companiile timișene și turcești
Finalizarea celei mai dificile etape a lucrărilor de realizare a lotului lipsă din autostrada dintre Lugoj și Deva, cel de la Margina, se apropie de final. Excavațiile pentru galeriile tunelului lung, unul dintre cele două de pe traseu, au ajuns la ultimii metri. În paralel, continuă etapele următoare pentru conturarea galeriilor, are loc execuția radierului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția lotului Margina – Holdea din A1 merge înainte. Pe galeriile tunelului lung ”luminița” e aproape/Foto
Piața din Mehala a fost, pentru încă un an, gazda Rod Festival, zona atipică devenind spațiu de artă și creație. Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul și-a continuat menirea de a scoate arta din spațiile culturale convenționale și de a o duce în locuri și comunități care sunt rareori în centrul atenției politicilor culturale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cultura și creația a ajuns pentru încă un an în piața din Mehala, prin Rod Festival/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.