Timișenii sunt nemulțumiți de serviciile de proastă calitate. Aproape o mie de reclamații, depuse la OPC

Serviciile de proastă calitate au reprezentat aproape două treimi din totalul reclamațiilor depuse în primele trei luni ale acestui an în Timiș, la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș. Au fost aproape 1500 de asemenea reclamații depuse, iar pe lângă serviciile proaste, bunurile alimentare reprezintă, de asemenea, o mare problemă.

Astfel, la nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș, în perioada 01.01.-28.03.2022 au fost înregistrate 1.478 reclamații. Dintre acestea, 90 au vizat Bunuri și servicii alimentare, 342 – Bunuri nealimentare, 986 – Servicii nealimentare, 60 – Servicii Financiare.

În perioada amintită, comisarii CJPC Timiș au desfășurat 558 acțiuni de control – ocazionate de tematici de control sau ca urmare a sesizărilor primite de la consumatori. În urma acestora, au fost aplicate 97 amenzi în valoare totală de peste 970.000 lei, 75 de avertismente și au fost oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare de aproximativ 48.500 lei.

Seriile de controale la magazinele marilor lanțuri comerciale și în rețelele de stații de distribuție de carburanți, fac parte din tematici de control naționale. Aceste tematici au în vedere o abordare unitară, la nivel național, a modului de a verifica felul în care sunt respectate prevederile legii în domeniul protecției consumatorilor de către operatorii economici care li se adresează, pe piață.

Astfel, în ultimele două luni, CJPC Timiș a verificat, la nivelul județului, 56 unități aparținând lanțurilor de magazine: Mega Image, Penny, Profi, Lidl, Auchan,Kaufland și Carrefour, precum și 17 benzinării, în toate fiind găsite nereguli

În urma acestor acțiuni, comisarii timișeni au aplicat o serie de sancțiuni.

În ceea ce privește supermarketurile au fost aplicate 35 amenzi contravenționale în valoare totală de 375.000 lei, fiind date și 17 avertismente. Au mai fost decise și o serie de acțiuni complementare: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe în valoare de peste 25.000 lei. Pentru o unitate a fost dispusă sancțiunea complementară de închidere temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, iar pentru o altă unitate comercială a fost dispusă sancțiunea complementară de oprire temporară prestare servicii.

O altă tematică națională vizată de controalele OPC a fost cea a benzinăriilor, inclusiv magazinele care funcționează în incinta acestora. Au fost emise 22 amenzi contravenționale în valoare totală de 189.000 lei și 8 avertismente. Acestora li se adaugă următoarele măsuri complementare: oprire  definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unor produse în valoare de peste 6.000 lei; oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru  o unitate; 2  măsuri de încetare a practicii incorecte

Cele mai frecvente nereguli constatate se referă comercializarea unor produse în afara termenului de valabilitate, comercializarea unor produse congelate neconforme (produse cu culoarea modificată și cu acumulări de gheață în ambalaj),  comercializarea unor fructe și produse din carne cu modificări organoleptice evidente și urme de mucegai, nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor (de exemplu, unele vitrine cu masă caldă nu asigurau temperatura minimă de +60 grade C, necesară sau unele pentru răcire, care depășeau valoarea de 4-8 grade C conformă), utilizarea unor spații de depozitare neigienizate,  comercializarea unor mărțișoare din argint, fără a deține autorizație pentru comerțul obiectelor din metale prețioase, comercializarea unor produse cu ambalajul deteriorat. nerespectarea temperaturilor de depozitare la produsele alimentare comercializate în spațiile frigorifice, conform cu indicațiile producătorului, comercializarea unor produse fără a avea pe etichete informațile în limba română, comercializarea unor produse nealimentare fără a oferi consumatorilor certificate de garanție sau cu certificat de garanție neactualizat, comercializarea unor butelii cu coroziuni pe suprafața extinsă, rugină, cu guler de protecție rupt, comercializarea unor măști neconforme,  nerespectarea condițiilor de depozitare, practici comerciale incorecte.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.