Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș a amendat o firmă din Lugoj, care este suspectată că vindea produse contrafăcute. Produsele respective au fost confiscate și predate Poliției Timiș în vederea continuării cercetărilor.
CJPC Timiș a făcut verificări în cadrul unei unități comerciale din Lugoj, care vindea produse textile. În urma cercetărilor, aceasta a fost amendată cu 5.000 de lei, pentru că avea în ofertă produse textile fără traducere în limba română a compoziției fibroase. Produsele respective erau suspecte că ar fi contrafăcute.
Din acest motiv, produsele suspicionate a fi contrafăcute au fost preluate de către reprezentanții Serviciului de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, în vederea continuării cercetării penale.
Comentarii prin facebook