Bilanț coronavirus, 30 aprilie: Noi date din țară, dar și din județul Timiș

Autoritățile au emis sâmbătă, 30 aprilie, un nou raport privind evoluția pandemiei de coronavirus în România în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 887 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 129 mai puțin față de ziua anterioară. 92 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În intervalul 29.04.2022 (10:00) – 30.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 8 decese (6 bărbați și 2 femei). Dintre cele 8 de decese, 1 la categoria de vârstă 0-9 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități. Din totalul de 8 pacienți decedați, 7 au fost nevaccinați și 1 vaccinat.

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 45 de persoane (1 minor) au fost confirmate cu Sars-Cov-2, după ce ieri s-au înregistrat 49 de cazuri. Au fost efectuate 1.126 de teste, dintre care 709 teste rapide. Numărul total de morți a rămas la 2.034 în Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița, la al patrulea eșec stagional pe teren propriu. Metaloglobus s-a impus la Pădurea Verde

După câteva rezultate bune, CSC Dumbrăvița nu a mai reușit o prestație solidă, în ciuda unei prime jumătate de oră cu destule ocazii. Metaloglobus, una din echipele bune ale Ligii secunde s-a impus cu 2-0, după o primă repriză albă. Etapa a 12-a a programat pe arena Ștefan Dobay partida dintre CSC Dumbrăvița și Metaloglobus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița, la al patrulea eșec stagional pe teren propriu. Metaloglobus s-a impus la Pădurea Verde
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Paznic pentru braconieri. Lanțul slăbiciunilor într-un caz clasic de vănătoare ilegală

Doi bărbați au fost reţinuți, pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept, omisiunea sesizării și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. În fapt, la data de 28.10.2024, o persoană necunoscută ar fi recoltat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paznic pentru braconieri. Lanțul slăbiciunilor într-un caz clasic de vănătoare ilegală
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Lefties şi Iulius Town Timişoara, premiate pentru „Cea mai mare tranzacţie de leasing în retail”, de anul acesta, din România

Iulius Town Timişoara, proiectul mixed-use cu cea mai mare suprafaţă de retail din România, a fost premiat, recent, de profesioniştii din industria de profil. În cadrul Galei „SEE Property Forum Awards for 2024”, care a avut loc la Bucureşti, compania IULIUS a primit recunoaştere pentru parteneriatul încheiat cu brandul Lefties, desemnat „Cea mai mare tranzacţie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lefties şi Iulius Town Timişoara, premiate pentru „Cea mai mare tranzacţie de leasing în retail”, de anul acesta, din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politicienii Timișoarei, prezenți la gala Topului Firmelor, vineri seara, nu au ratat nici această ocazie să se împungă, de această dată pe teme, desigur, economice. Dacă Alfred Simonis i-a transmis lui Dominic Fritz că în orașul de pe Bega sunt cele mai mari impozite pe clădiri nerezidențiale din România, primarul orașului a vorbit de faptul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții pe teme fiscale între liderii administrațiilor Timișoarei și Timișului. Simonis vrea impozite mai mici, Fritz cere banii din impozitul pe venit
După câteva rezultate bune, CSC Dumbrăvița nu a mai reușit o prestație solidă, în ciuda unei prime jumătate de oră cu destule ocazii. Metaloglobus, una din echipele bune ale Ligii secunde s-a impus cu 2-0, după o primă repriză albă. Etapa a 12-a a programat pe arena Ștefan Dobay partida dintre CSC Dumbrăvița și Metaloglobus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița, la al patrulea eșec stagional pe teren propriu. Metaloglobus s-a impus la Pădurea Verde
Timișoreanca Anca Todoni s-a calificat fără probleme în semifinalele turneului WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, vineri noapte, după ce a dispus de Chloe Pacquet, a doua favorită, cu 6-3, 6-0. Todoni (20 ani, 138 WTA), a şasea favorită, a obţinut victoria în faţa franţuzoaicei Pacquet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni a ajuns în semifinale în Bolivia
Pe șantierul noii legături a Timișoarei cu autostrada A1 e activitate intensă. Sunt peste o sută de muncitori și peste 80 de basculante care lucrează la drumul expres care va face legătura dintre DN 69 și A1. Conform DRDP Timișoara, constructorul responsabil de continuarea lucrărilor la noul drum de legătură dintre DN 69 Timișoara (bifurcația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 100 de muncitori și 80 de autobasculante lucrează pe noua descărcare  de pe autostrada A1/FOTO
Universitatea de Vest Timișoara va primi, prin PNRR, peste 90 de milioane de lei pentru două proiecte de mari dimensiuni. Acestea prevăd eficientizarea energetică a mai multor cămine și săli de sport, respectiv pentru construcția unui nou cămin studențesc cu 162 de locuri de cazare pentru studenți. Ministerul Educației a anunțat finalizarea procesului de evaluare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a primit aprobarea pentru două noi proiecte importante, finanțate prin PNRR
CSC Peciu este premianta de până acum din C9. Echipa bănățeană a învins categoric în duelul primelor clasate mult mai experimentata Progresul Pecica. A fost un categoric 4-1 pentru timișeni, care astfel s-au desprins în fruntea clasamentului, după prima rundă a returului. Marco Enciu cu o dublă, Ion Făndel și Claudiu Pamfile a înscris pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Peciu continuă să impresioneze, Ghiroda și Șag, victorii importante
Doi bărbați au fost reţinuți, pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept, omisiunea sesizării și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. În fapt, la data de 28.10.2024, o persoană necunoscută ar fi recoltat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paznic pentru braconieri. Lanțul slăbiciunilor într-un caz clasic de vănătoare ilegală
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a  semnat, la Bucureşti, actul adițional la contractul de finanțare prin PNRR pentru realizarea pistelor de biciclete pe raza comunei limitrofe Timişoarei. Fiind la Bucureşti, Flavius Roşu a avut discuţii referitoare şi la alte investiţii în comuna Şag. “Am fost cu această ocazie la Compania Națională de Investiții, unde am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piste de biciclete pentru Șag. S-a semnat un act adiţional
Proaspătul învestit primar al comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, și președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, au semnat noul contract de asociere pentru proiectul „Județul în Miniatură – Parc Tematic în Moșnița Nouă”. Viitorul parc, ce va reprezenta județul Timiș în miniatură, este un obiectiv finanțat din banii Consiliului Județean Timiș, și a fost ales...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru realizarea parcului tematic de la Moşniţa Nouă, ce va reprezenta județul Timiș în miniatură

Top