La fabrica de țigări de la Săcălaz au fost descoperite trei surse de material radioactiv. Ancheta incendiului încă nu a început

Misterul incendiului de la fosta fabrică de țigări de pe drumul Săcălazului este departe de a fi dezlegat. În incinta halei au fost descoperite trei surse de material radioactiv, dar important este că nu au fost constatate creșteri ale nivelului de radiație, iar de marți va începe cercetările Poliției şi ale ISU Banat.

Prefectul Mihai Ritivoiu a vorbit despre starea de fapt a lucrurilor de la fața locului.

„În perimetrul incendiului au fost descoperite trei surse radioactive de stronțiu 90 folosite pentru măsurarea densității țigaretelor. A fost măsurată radioactivitatea şi nu au fost constatate creşteri ale nivelului de radiație. La fața locului s-au deplasat şi reprezentanții CNCAN (Centrul Național pentru Controlul Activităților Nucleare), iar blocul emițător cu cele trei surse radioactive de stronțiu 90 a fost ridicat şi izolat. Abia acum, după soluționarea incidentului cu sursele radioactive, pot demara restul investigațiilor, aşa că de mâine vor începe cercetările Poliției şi ale ISU, precum şi controlul privind respectarea normelor de prevenire şi protecție la incendiu. Important este că nu avem creşteri ale nivelului de radiații. Vă ținem la curent”, a anunțat Ritivoiu.

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Nelu a spus: (aprilie 19th, 2022 at 08:19 )

Fabrica de tigari „de la Scalaz” e la 200 de metri de indicatorul cu Timisoara. Pana la Sacalaz mai e mult si bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără TVA....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primul weekend al acestei veri aduce în Iulius Town evenimente dedicate întregii familii, dar și una dintre cele mai așteptate competiții pentru tătici și pitici. „Junior Explorers” îi provoacă pe cei mici la o vânătoare de comori plină de surprize, „Father and Son/Daughter Challenge” îi invită pe tați și pe cei mici să facă echipă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără TVA....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Aproape opt kilometri de drum județean, între Făget și limita cu județul Arad, a intrat în reabilitare. Nu sunt porțiuni de drum închis, dar acum acolo se circulă în regim de șantier. Lucrările ar urma să fie gata în două săptămâni. Un nou drum județean din Timiș a intrat în reparații ample. Este DJ 682,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfalt pe drumul dintre Făget și Săvârșin, până la limita de județ. Lucrările, gata în două săptămâni/VIDEO
Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO
Motive de mândrie. Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă statutul de pol al excelenței academice. Studenta Irina Andreea Avram, din cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi, a obținut Premiul I la cea de-a II-a ediție a Concursului Național de Sustenabilitate Organizațională. Competiția s-a desfășurat recent la București și a reunit studenți din marile centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță! O studentă de la UPT a câștigat Concursul Național de Sustenabilitate Organizațională
De la începutul acestui an, poliţiştii locali au aplicat sancțiuni de 194.140 lei şoferilor de autovehicule de mare tonaj care au circulat prin zone restricționate sau au parcat neregulamentar. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au continuat, în ultima perioadă, acțiunile de verificare a modului în care autovehiculele de mare tonaj respectă legislația privind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de aproape 200 de mii de lei aplicate de poliţiştii locali şoferilor care au parcat neregulamentar sau au intrat în zone restricționate
A treia lege a salarizării în cincisprezece ani. Prima pe care n-o scriem din convingere, ci sub un termen PNRR și 700 de milioane de euro. Exact condiția în care, istoric, am produs unele dintre cele mai fragile legi. Există un test simplu pentru calitatea unei legi. Nu îl găsiți în manualele de drept constituțional....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma pe care o scriem cu pistolul Bruxelles-ului la tâmplă. De ce România rescrie mereu aceeași reformă salarială
Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.