În weekend, toate drumurile duc la Buziaş. Festivalul Veveriţelor se întoarce după trei ani

În acest weekend Festivalul “Zilele Veveriţelor”de la Buziaş se întoarce după trei ani de pauză din cauza pandemiei. Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, festivalul pregăteşte şi în acest an multe surprize pentru participanţi. Nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic ,, Cele mai bune sarmale din Banat”.

Timp de două zile va fi mare sărbătoare la Buziaş. Vor fi cele mai gustoase sarmale din Banat, cele mai bune vinuri de la Silgaiu şi nu numai, vor fi artişti mari, muzică şi dansuri. Nu sunt uitaţi nici copiii.

Considerat de mulţi drept cel mai bun cântăreţ la ora actuală din Serbia, Miroslav Ilić, va fi punctul de atracţie al zilei de sâmbătă. El va urca pe scenă la ora 19.00, concertul lui urmând să ţină trei ore. Tot sâmbătă, vor mai urca pe scena din Piața Libertății, de lângă Parcul Central, trupele Cu Asar şi Springtime 2.1. Înaintea concertului lui Ilić, de la ora 18.00 va ţine un show Radu Pietreanu.

Duminică, 29 mai, în cadrul festivalului, de la ora 14.00, va avea loc mult aşteptatul concursul gastronomic „Cele mai bune sarmale din Banat”.

Pe scenă, de la ora 13.00, vor urca mai multe ansambluri folclorice și invitați de muzică populară: Bârzava – Reșița, Arădeana – Arad, Hora Carașului – Oravița, Junii Timișului – Timișoara, Laleaua Pestriță – Nițchidorf, Vermeșana – Vermeș și Sorocul – CARP Timișoara, Vasile Conea, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Nicu Novac, Cornelia Lupulescu, Oana Stanca, Raluca Stanca, Roxana Chiriță, Ștefan Murgu, Seia Vesici, Rodica Grapineac și Mirela Frățilă.

Festivalul Zilele Veverițelor este organizat de Asociația Culturală Izvorașul Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș și Consiliul Județean Timiș.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan Păltinişanu. Cu siguranţă cel mai bun fundaş din istoria clubului a făcut istorie sub tricoul alb-violet în deceniul 7, şi la începutul deceniului 8. Format tocmai de Dinamo, longilinul fundaş avea să vină, împreună cu mulţi alţi jucători în sezonul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Economic vezi arhiva Economic

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului dedicat tehnologiei, inovației și colaborării interdisciplinare, care va avea loc în perioada 11-16 mai 2026, la Timișoara. Această ediție va avea un format extins, pe parcursul a șase zile, și aduce în prim-plan un parcurs care susține dezvoltarea de soluții,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea drept „Becali”. Îmbogăţit din trafic de ţigări, el deţine un club în Deta, acolo unde în noaptea dintre ani, probabil într-o avansată stare de beţie, a tras cu puşca în aer. Personaj bizar, el a candidat la Primăria Deta la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO, ridicat cu banii municipalității și un sprijin financiar din partea administrației județene, vor fi încheiate în acest an, chiar din toamnă. Vremea rece a trecut, așa că se poate lucra cu spor la stadion, spune Fritz. ”Noi tragem tare să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea licenței de operare clasa I pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, acordată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), valabilă pentru o perioadă de 5 ani. Fiind operator de utilități publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta îmbină sunetul toacei, frumusețea pricesnelor și emoția teatrului religios, oferind participanților o experiență spirituală autentică. Scopul festivalului este de a apropia tinerii de credință prin muzică, sunet și scenă, într-o atmosferă de comuniune și rugăciune. Tematica festivalului • Demonstrație de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.