Charlie Ottley, răspuns extraordinar după ce a fost furat de trei copii la Timișoara: Nu noi suntem victima, ci ei

”Episodul” neplăcut în urma căruia cunoscutul Charlie Ottley a fost furat în Parcul Civic s-a încheiat cum nu se poate mai bine pentru acesta. El și-a recuperat aparatura video, dar, cel mai important, cardul de memorie cu filmările făcute. Ceea ce e și mai importat a fost reacția englezului, el nu a avut cuvinte urâte la adresa Timișoarei, dar nu a dorit să îi condamne nici pe copiii care l-au furat, anunțând chiar că îi va ajuta.

Cei trei micuți acuzați de furtul aparaturii nu sunt vinovați, spune Ottley, un om care se dovedește a fi de o simplitate uimitoare. El consideră că cei doi nu trebuie condamnați, ci ajutați. Nu contează din ce etnie fac parte, spune Charlie, el a anunțat că va face o campanie pentru a aduna bani în vederea achiziționării unei camere, copiii care l-au furat vor fi invitați la filmările viitoare și vor fi învățați să filmeze, mai spune britanicul.

Vă reasigur că în acest caz nu noi suntem victma, ci copiii. Ei trebuiau să fie în pat la acea oră, iar a doua zi la școală. Au fost trădați de părinți și de societate. Indiferent de etnie, ei au nevoie de reabilitare, dacă nu vor fi ajutați, ei vor continua să fie implicați în criminalitate. Suntem norocoși, vrem să îi ajutăm, nu vrem să îi pedepsim. Vrem să ne viziteze, să vină cu noi, să vadă cum filmăm. Ei nu trebuie să  facă greșelile părinților, am înțeles că tatăl lor este la pușcărie. Din păcate, ca și societate îi dezamăgim… Vrem să adunăm bani să le cumpărăm o cameră și să găsim un loc de muncă pentru mamă. Trebuie să facem o reformă socială profundă a societății. Dacă voi, toți, știți o o asemenea familie, ajutații, copiii sunt cel mai important lucru al unei țări”, a declarat, joi, Charlie Ottley.

El spune că nu a ajuns să vorbească după incident cu copiii. În același timp recunoaște că notorietatea numelui său l-a ajutat la rezolvarea cazului, în același timp a remarcat viteza uimitoare cu care poliția a rezolvat cazul.

Știu că sunt privilegiat, dar nu am văzut un progres atât de rapid la un asemenea caz niciunde în lume. Incredibil de rapid! Mă întreb dacă un alt cetățean primea un răspuns la fel de rapid, știu că am fost norocos”, a mai spus Ottley.

La rândul său, președintele CJ Timiș, Alin Nica, remarcă modul în care a lucrat poliția.

Felicit poliția pentru rapiditate, când instituțiile conlucrează cetățenii se pot simți în siguranță”, a spus Nica.

Cel mai important, Charlie și-a recuperat cardul de memorie cu toate filmările realizate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”

Politehnica Timișoara a debutat cu dreptul în play-off. A fost un intens efort colectiv în fața unei echipe care a venit să se apere pe două linii, Sănătatea Cluj, a doua clasată în această gruipă după meciurile din sezonul regular. După un joc dramatic, dar nu bun calitativ, alb-violeții s-au impus cu 2-1, după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.