CJ Timiș dorește amplasarea a 13 stații de încărcare a vehiculelor electrice, cu 3,1 milioane de lei, în mai multe localități din județ

statie incarcare

statie incarcare

Consiliul Județean Timiș vrea să extindă proiectul implementării de stații electrice de încărcare a autovehiculelor în întreg județul. Astfel, conform proiectului, ar urma să fie instalate 13 asemenea stații, cu o valoare a investiției de 3,1 milioane de lei, banii fiind solicitați prin Administrația Fondului de Mediu.

Direcția de Drumuri a CJ Timiș a analizat întreaga rețea de șosele din județ, iar la o analiză inițială au fost descoperite ca pretându-se la o asemenea amplasare a unei stații toate localitățile urbane ale județului, dar și 15 localități urbane.

În cursul lunii decembrie 2021 a fost lansat „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice (VE) în localități”, program gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul acestuia fiind posibilă finanțarea lucrărilor de amplasare la nivelul unui UAT – județ a unui număr de 21 de stații de reîncarcare VE, prin accesarea sumei de maximum 4 milioane de lei. În cadrul programului, se poate beneficia de finanțare în limite maxime stabilite prin Ghidul de finanțare, cu încadrarea în alocarea de maxim 190.000 lei per stație de reîncărcare.

În urma discuțiilor purtate cu autoritățile acestor unități administrative s-a rămas la un număr de 13 localități. După această etapă au fost identificate, în vederea depunerii cererii de finanțare, s-au identificat un număr de 13 amplasamente pentru 13 stații. Nu toate localitățile stabilite inițial au fost trecute în listă, pe un amplasament – Parcul Industrial Tehnologic Timișoara, vor fi amplasate 2 stații de reîncărcare, care corespund cerințelor programului de finanțare. De asemenea, una va fi amplasată la Palatul Administrativ din Timișoara.

Iată care sunt locațiile alese:

  1. Stația de reîncărcare VE nr.1 – Strada Nicu Filipescu nr.1A (fostă strada Henri Coandă) Timișoara, Jud. Timiș, Parcarea existentă pe Strada Nicu Filipescu nr.1A (în spatele clădirii Palatului Administrativ)
  2. Stația de reîncărcare VE nr.2 – Calea Torontalului km.6 Timișoara Jud. Timiș, Parcarea existentă din Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara
  3. Stația de reîncărcare VE nr.3 – Calea Torontalului km.6 Timișoara Jud. Timiș, Parcarea existentă din Parcul Industrial și Tehnologic Timișoar
  4. Stația de reîncărcare VE nr.4 – Localitatea Voiteg Jud. Timiș, Strada DS2, parcarea din vecinătatea Școlii
  5. Stația de reîncărcare VE nr.5 – Orașul Deta Jud. Timiș, Strada Victoriei nr 8, parcarea din fața Spitalului Orășenesc
  6. Stația de reîncărcare VE nr.6 – Localitatea Sandra Jud. Timiș Jud. Timiș, Drum Național DN6, parcarea din apropiere Parc Șandra
  7. Stația de reîncărcare VE nr.7 – Localitatea Lovrin Jud. Timiș Jud. Timiș, Strada Gării, parcarea din apropiere Ștrand Termal
  8. Stația de reîncărcare VE nr.8 – Comuna Giarmata Jud. Timiș, Intersecție Strada Primăverii /Str Zefirului
  9. Stația de reîncărcare VE nr.9 – Comuna Dudeștii Noi, Jud Timiș Intersecție Calea Hodonilor / Strada Olimpia – Parcare Bazin de înot
  10. Stația de reîncărcare VE nr.10 – Localitatea Becicherecu Mic – Jud. Timiș, Calea Dudeștilor nr. 12
  11. Stația de reîncărcare VE nr.11 – Localitatea Gataia Jud. Timiș Localizare – Strada Carpaţi
  12. Stația de reîncărcare VE nr.12 – Oras Ciacova Jud. Timiș Localizare – Strada Tudor Vladimirescu 86 – Parcare Târg Ciacova
  13. Stația de reîncărcare VE nr.13 – Localitatea Fibis Jud. Timiș, Drum Județean DJ682A – Parcarea din apropierea Căminului Cultural.

Ca urmare a unor condiții tehnice privind racordarea la rețeaua de energie – la puterea necesară funcționării stației de reîncărcare, care ar conduce la creșterea cheltuielilor neeligibile, s-a renunțat la amplasamentul din UAT Municipiul Lugoj.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou

BC CSU Sibiu a realizat cel mai bun meci în deplasare din acest start de sezon, reușind să câștige clar pe terenul celor de la SCM Politehnica Timișoara. Formația sibiană a preluat inițiativa încă din primele minute și nu a mai cedat controlul până la fluierul final, adjudecându-și toate cele patru sferturi ale înfruntării, scor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a pierdut categoric acasă duelul cu Sibiul, de sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.