Joi, în intervalul orar 16:05-17:00, la nivelul județului Timiș este valabil un Cod Portocaliu de averse torențiale și intensificări ale vântului, pentru localitățile: Făget, Mănăștiur, Dumbrava și Ohaba Lungă. Avertizarea s-a extins și pentru Curtea, Margina și Tomești.
Pentru gestionare eficientă a potențialelor intervenții generate de Codul Portocaliu de furtună, ISU Timiș a dispus:
– prealertarea grupei operative din cadrul Centrului Operațional Județean la sediul inspectoratului începând cu ora 16:02;
– prealertarea la nivelul fiecărei subunități de intervenție a unei ture de serviciu, ridicarea nivelului de operaționalizare și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor meteorologice primite;
-înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ teritoriale vizate de codul portocaliu pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și alte autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență;
– transmiterea unei avertizări prin sistemul RoAlert către populația din zonele vizate de Codul Portocaliu.
UPDATE: Se extinde avertizarea Cod portocaliu de averse torențiale si intensificări ale vântului, pentru alte localități: Recaș, Buziaș, Racovița, Topolovățu Mare, Belinț, Darova, Boldur și Ghizela, în intervalul orar 17:55-18:45.
Comentarii prin facebook